Deficitul balanţei comerciale a României a crescut cu 5 miliarde de euro (30%), în primele 11 luni din 2021

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României s-a ridicat la 21,369 miliarde de euro, în primele 11 luni ale anului 2021, în creştere cu 4,929 miliarde de euro (30%) faţă de acelaşi interval din 2020, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
AGERPRES - lun, 10 ian. 2022, 10:01
Deficitul balanţei comerciale a României a crescut cu 5 miliarde de euro (30%), în primele 11 luni din 2021

Potrivit INS, în luna noiembrie 2021, exporturile FOB au însumat 7,087 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 9,246 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,159 miliarde de euro. Faţă de luna noiembrie 2020, exporturile au crescut cu 17,5%, iar importurile s-au majorat cu 21,5%, scrie Agerpres.

În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2021, exporturile FOB au însumat 68,166 miliarde de euro (avans de 19,4% faţă de perioada similară din 2020) iar importurile CIF au însumat 89,536 miliarde de euro (plus 21,7%).

În primele 11 luni ale anului trecut, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (45,2% la export şi 35,3% la import) şi alte produse manufacturate (30,6% la export şi 30,0% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2021 a fost de 49,638 miliarde de euro la expedieri şi de 65,013 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,8% din total exporturi şi 72,6% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 18,527 miliarde de euro la exporturi şi de 24,522 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,2% din total exporturi şi 27,4% din total importuri.

INS precizează că soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

 

Te-ar mai putea interesa și
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de......
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...
Eșec din nou pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a vrut să vândă energie bandă în avans pentru următorii doi ani. N-a venit nimeni să cumpere
Eșec din nou pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a vrut să vândă energie bandă în avans pentru următorii doi ani. ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, ...