Deficitul bugetar al României a scăzut de la 9% din PIB în 2009 la 5,2% din PIB în 2011

Deficitul bugetar al României a fost anul trecut de 5,2% din PIB (30,33 miliarde RON), în scădere faţă de 9% din PIB în 2009 (45,13 miliarde RON) şi 6,8% din PIB în anul 2010 (35,675 miliarde RON), relevă un studiu al Biroului de statistică al UE (Eurostat), dat luni publicităţii.
Economica.net - lun, 23 apr. 2012, 10:18
Deficitul bugetar al României a scăzut de la 9% din PIB în 2009 la 5,2% din PIB în 2011

În anul 2008, deficitul bugetar al României fost de 5,7% din PIB (29,23 miliarde RON).

Evoluţia deficitului bugetar în ţara noastră a urmat dinamica de la nivelul UE în perioada 2008-2011, sporind din 2008 până la finalul lui 2009, după care a scăzut treptat până la sfârşitul anului trecut. Astfel, deficitul bugetar al UE a fost anul trecut de 4,5 la sută din PIB, după ce în 2009 aproape s-a triplat faţă de anul anterior (la 6,9% faţă de 2,4 la sută din PIB). În 2010, valoarea indicatorului a fost de 6,5% din PIB.

Deficitul bugetar de 5,2% din PIB la finalul anului trecut plasa România (la fel ca Franţa) pe poziţia a opta în UE, cel mai mare deficit înregistrându-se în Irlanda (13,1% din PIB), aceasta fiind urmată de Grecia (9,1% din PIB), Spania (8,5% din PIB) şi Marea Britanie (8,3% din PIB).

În total, 24 de state membre au înregistrat o ameliorare a soldului lor public, exprimat în procentaj din PIB, în 2011 faţă de anul anterior.

În zona euro, deficitul bugetar a fost mai redus decât la nivelul UE în ultimii patru ani, evoluând de la 2,1% din PIB în 2008 la 6,4% din PIB în anul următor, la 6,2% din PIB în 2010 şi la 4,1% din PIB anul trecut.

Cheltuielile publice în România au urmat o dinamică asemănătoare deficitului public în ultimii 4 ani, de la 39,3% din PIB în 2008 la 41,1% din PIB în 2009, la 40,2% din PIB în 2010 şi la 37,7% din PIB anul trecut.

În privinţa datoriei publice, ţara noastră a înregistrat anul trecut 33,3% din PIB (192,8 miliarde RON), aceasta fiind dintre cele mai scăzute în Uniunea Europeană, după Estonia (6% din PIB), Bulgaria (16,3% din PIB) şi Luxemburg (18,2% din PIB). Datoria publică a României a sporit de la 13,4% din PIB în 2008 (69 miliarde RON) la 23,6% din PIB în 2009 (118,4 miliarde RON) şi la 30,5% din PIB în 2010 (159,4 miliarde RON).

În anul 2011, un număr de 14 state membre au avut o rată a datoriei publice superioară pragului de 3% din PIB prevăzut de Pactul de Creştere şi Stabilitate. Cel mai ridicat nivel al indicatorului a fost anul trecut în Grecia (165,3% din PIB), urmată de Italia (120,1% din PIB), Irlanda (108,2% din PIB), Portugalia (107,8% din PIB) şi Belgia (98% din PIB).

Te-ar mai putea interesa și
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii ...
Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca, crește cu aproximativ 20% prezența angajaților la birou în rândul companiilor......
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de ...
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG şi a anulat decizia premierului interimar Ilie ...
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
Sistemul național turc de gestionare a luptei ADVENT a fost exportat pentru prima dată către un stat membru al NATO, după ...