Deficitul comercial al României a crescut cu 7%, până la 2,6 miliarde de euro, în primele două luni – INS

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) al României a crescut cu 170,8 milioane de euro în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, până la aproape 2,6 miliarde de euro, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 09 apr. 2020, 06:24
Deficitul comercial al României a crescut cu 7%, până la 2,6 miliarde de euro, în primele două luni - INS

Statistica oficială relevă, totodată, că în intervalul 1 ianuarie – 29 februarie 2020, exporturile FOB au însumat 11,634 miliarde de euro, iar importurile CIF au atins valoarea de 14,231 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, exporturile au crescut cu 2%, în timp ce importurile s-au majorat cu 2,9%, faţă de perioada similară din anul anterior.

Datele INS arată că, în luna februarie 2020, exporturile FOB au însumat 5,942 miliarde de euro, iar importurile CIF au ajuns la 7,219 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,277 miliarde de euro. Comparativ cu luna februarie din 2019, exporturile din aceeaşi lună a acestui an au crescut cu 0,8%, iar importurile cu 2,4%.

În perioada 1 ianuarie – 29 februarie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,6% la export şi 36,6% la import) şi alte produse manufacturate (30,5% la export, respectiv 29,7% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri, în perioada de referinţă, a fost de 8,627 miliarde de euro la expedieri şi de 10,380 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74,2% din total exporturi şi 72,9% din total importuri.

Potrivit sursei citate, valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri înregistrată de la 1 ianuarie până la 29 februarie 2020 a fost de 3,007 miliarde de euro la exporturi şi de 3,850 miliarde de euro, la importuri, echivalentul a 25,8% din total exporturi şi 27,1% din total importuri.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor anunță prezența unui nou focar în......
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...