Deficitul comercial al României a crescut cu un miliard de euro în primele nouă luni, până la 13,058 mld. euro

Deficitul balanţei comerciale a României (FOB/CIF) a crescut, în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, cu 998,5 de milioane de euro (7,65%), până la valoarea de 13,058 miliarde de euro, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 09 nov. 2020, 07:40
Deficitul comercial al României a crescut cu un miliard de euro în primele nouă luni, până la 13,058 mld. euro

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, exporturile FOB au însumat 44,810 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 57,868 miliarde de euro. De asemenea, exporturile au scăzut cu 13,6%, iar importurile cu 9,5%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019.

Potrivit INS, în luna septembrie 2020, exporturile FOB au însumat 6,070 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,611 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,541 miliarde de euro. Faţă de luna septembrie 2019, exporturile din luna septembrie 2020 au scăzut cu 0,5%, iar importurile au crescut cu 4,4%.

În primele nouă luni ale anului, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,5% la export şi 36,6% la import) şi alte produse manufacturate (30,8% la export şi respectiv 30,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020 a fost de 32,915 miliarde de euro la expedieri şi de 42,372 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 73,5% din total exporturi şi 73,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020 a fost de 11,895 miliarde de euro la exporturi şi de 15,496 miliarde de euro la importuri, reprezentând 26,5% din total exporturi şi 26,8% din total importuri.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...