Deficitul comercial al SUA a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni

Economica.net
05 08. 2016
us_economy_downfall_60502000

Importurile au crescut în iunie cu 1,9%, până la 227,7 miliarde dolari, în timp ce exporturile au avut un avans mai modest, de numai 0,3 %, până la 183,2 miliarde dolari.

Statele Unite, care au devenit o putere în domeniul extracţiei de ţiţei neconvenţional, a exportat în perioada menţionată mai puţine hidrocarburi, dar şi mai puţine automobile noi, două dintre segmentele care s-au consolidat odată cu recuperarea economică.

Exporturile în Uniunea Europeană au crescut cu 7,8 %, cu un semnificativ avans al exporturilor în Marea Britanie, de 18,2 %.

Deficitul balanţei comerciale cu bunuri a crescut cu 6 %, până la 66 miliarde dolari, în timp ce tradiţionalul excedent din domeniul serviciilor s-a majorat cu 1,4%, până la 21,5 miliarde dolari.

Datele balanţei comerciale confirmă faptul că, în ceea ce priveşte consumul intern, responsabil pentru două treimi din Produsul Intern Brut, acesta continuă să fie solid în sectoare precum cel farmaceutic, al aparaturii electronice, electrocasnicelor şi textilelor.

Aceasta a făcut ca deficitul comercial cu China să crească cu 2,5 %, până la 29,8 miliarde dolari, în iunie, cel mai ridicat nivel după cel din noiembrie 2015, în timp ce, pe relaţia cu Japonia, deficitul comerţului cu bunuri s-a majorat cu 16%, până la şase miliarde dolari.

Valoarea importurilor din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a crescut cu 11%, până la şapte miliarde dolari.

Consolidarea puternică a dolarului în raport cu principalele valute, în special cu euro şi lira sterlină, a continuat să afecteze sectorul exporturilor americane, care a devenit unul dintre elementele importante ale recuperării după criza din 2009.