Deficitul comercial la şapte luni se adânceşte. A depăşit nivelul din iulie 2011

Deficitul comercial al României după primele şapte luni a crescut la 5,3 miliarde euro, depăşind nivelul exprimat în euro consemnat în iulie 2011, în ciuda deprecierii semnificative a monedei naţionale în această perioadă.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 07:24
Deficitul comercial la şapte luni se adânceşte. A depăşit nivelul din iulie 2011

Potrivit Insitututului Naţional de Statistică, exporturile FOB realizate în primele şapte luni au fost de 114,92 miliarde lei (26,09 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 138,45 miliarde lei (31,41 miliarde euro). Comparativ cu perioada ianuarie – iulie 2011, exporturile au crescut cu 6,0% la valori exprimate în lei (0,9% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 6,2% la valori exprimate în lei (0,9% la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial FOB-CIF în primele şapte luni a fost de 23,53 miliarde lei (5,32 miliarde euro), mai mare cu 1,5 miliarde lei (43,1 milioane euro) decât cel înregistrat la finele lunii iulie 2011.

După primul semestru, deficitul comercial era cu 937 de milioane lei peste nivelul din iunie 2011, însă exprimat în valută se plasa cu 31 de milioane euro sub soldul negativ de la mijlocul anului trecut.

Comparativ cu iulie 2011, moneda naţională a înregistrat faţă de euro o depreciere de 7,76%.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în perioada ianuarie – iulie a fost de 81,45 miliarde lei (18,46 miliarde euro) la expedieri şi de 102 miliarde lei (23,1 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 70,9% din total exporturi şi 73,7% din total importuri.

În luna iulie 2012, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 17,047 miliarde lei (3,77 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 20,49 miliarde lei (4,52 miliarde euro).

Comparativ cu luna iulie 2011, exporturile au crescut cu 5,8% la valori exprimate în lei (au scăzut cu 0,7% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 7,8% la valori exprimate în lei (1,0% la valori exprimate în euro). Faţă de luna iunie 2012, exporturile din luna iulie 2012 au crescut cu 2,2% la valori exprimate în lei (0,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 1,6% la valori exprimate în lei (3,1% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în luna iulie 2012 a fost de 3,44 miliarde lei (755,4 milioane euro), mai mare cu 543,9 milioane lei (69,9 milioane euro) decât cel înregistrat în luna iulie 2011.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: Republicanii din Senat blochează o rezoluţie care îi cerea lui Trump să încheie războiul din Iran
SUA: Republicanii din Senat blochează o rezoluţie care îi cerea lui Trump să încheie războiul din Iran
Republicanii din Senatul SUA au blocat joi, cu un vot strâns de 49 la 50, o rezoluţie care îi cerea preşedintelui Donald Trump să oprească ostilităţile împotriva Iranului, cu excepţia......
Miliardarul român din spatele uneia dintre cele mai mari tranzacții din AI: compania sa a fost vândută cu 1,6 miliarde de dolari
Miliardarul român din spatele uneia dintre cele mai mari tranzacții din AI: compania sa a fost vândută cu 1,6 miliarde ...
Anyscale, startup american de inteligență artificială co-fondat de Ion Stoica, profesor universitar de origine română ...
Comandament de lucru la Guvern pe tema aprovizionării cu combustibil a pieţei interne
Comandament de lucru la Guvern pe tema aprovizionării cu combustibil a pieţei interne
Reprezentanţii companiilor din domeniul petrolier şi al distribuţiei de carburanţi au discutat, vineri, la Palatul Victoria ...
China a produs, pentru prima dată, mai puţin de jumătate din electricitatea sa din cărbune
China a produs, pentru prima dată, mai puţin de jumătate din electricitatea sa din cărbune
China, cel mai mare consumator global de cărbune, a generat mai puţin de 50% din electricitatea sa din combustibili fosili, ...