Deficitul de cont curent a crescut cu 79% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a ajuns la 10,2 miliarde de euro

Deficitul de cont curent a urcat la 10,2 miliarde de euro după primele cinci luni ale acestui an, de la 5,7 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, un avans de aproape 79%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, transmise joi AGERPRES.
AGERPRES - J, 14 iul. 2022, 12:30
Deficitul de cont curent a crescut cu 79% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a ajuns la 10,2 miliarde de euro

„În perioada ianuarie – mai 2022, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 10.238 milioane euro, comparativ cu 5.698 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3.446 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 505 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1.564 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 35 milioane euro”, se arată în comunicatul băncii centrale.

În perioada de referinţă, datoria externă totală a crescut cu 2,668 miliarde de euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 96,257 miliarde de euro la 31 mai 2022 (70,1% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,9% faţă de 31 decembrie 2021. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 41,028 miliarde de euro (29,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,6% faţă de 31 decembrie 2021.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a scăzut la 14,6% în perioada ianuarie – mai 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2022 a fost de 4,2 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2022 a fost de 78,1%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...