Deficitul de cont curent aproape s-a dublat în primele 7 luni ale anului.

13 09. 2021
calcul_bani_45654033055_23296600

În perioada ianuarie – iulie 2021 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9 057 milioane euro, comparativ cu 5 350 milioane euro în perioada ianuarie – iulie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2 321 milioane euro, respectiv 854 milioane euro;balanța serviciilor și cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 267 milioane euro, respectiv cu 265 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3 962 milioane euro (comparativ cu1 222 milioane euro în perioada ianuarie – iulie2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3 353milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 609 milioane euro.

În perioada ianuarie – iulie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6 058 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 95 931 milioane euro la 31 iulie 2021 (72,7 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,3 la sută față de 31 decembrie 2020; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2021 nivelul de 36 054 milioane euro (27,3 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,9 la sută față de 31 decembrie 2020.

Datoria publică a crescut de 57,52 miliarde de euro la 60,44 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,0 la sută în perioada ianuarie – iulie 2021, comparativ cu 20,1 la sută în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 iulie 2021 a fost de 4,9 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2021 a fost de 84,8 la sută, comparativ cu 90,7 la sută la 31 decembrie 2020.