Deficitul de TVA în România s-a redus de la 44,4% în 2014, la 39,6% în 2015, dar rămâne ridicat în regiune – PwC România

Deficitul de TVA, respectiv diferenţa dintre sumele de TVA pe care statul ar trebui să le colecteze şi sumele colectate efectiv, s-a redus, în 2015, în România, la 39,6% de la 44,4% în 2014, însă rămâne cel mai mare din cinci ţări analizate, respectiv Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi România, potrivit datelor PwC România.
Economica.net - J, 23 iun. 2016, 09:00
Deficitul de TVA în România s-a redus de la 44,4% în 2014, la 39,6% în 2015, dar rămâne ridicat în regiune - PwC România

‘Deficitul de TVA s-a redus în România datorită taxării inverse, a reducerii cotei de TVA în zona produselor agricole de la 1 iunie 2015, a loteriei bonurilor fiscale şi a plafonării plăţilor în numerar’, a explicat, joi, Daniel Anghel, liderul echipei de Impozite şi Taxe Indirecte, PwC Europa Centrală şi de Est.

În aceste condiţii, reprezentantul companiei de consultanţă consideră că lupta cu evaziunea fiscală are rezultate, astfel că nu ar trebui să se modifice prevederile Codului Fiscal care urmează să intre în vigoare în 2017,

Potrivit acestuia, în toate ţările analizate, cu excepţia Poloniei, se constată o îmbunătăţire a decalajului de TVA, dar sumele pierdute de cele cinci ţări din neîncasarea TVA se ridică la 28 de miliarde de euro, aproximativ 17,5% din PIB-ul României. Cu toate acestea, toate cele cinci state se confruntă, încă, cu niveluri ridicate ale deficitului de TVA, care variază între 19,6% în Republica Cehă şi 39,6% în România.

‘Analizând prejudiciul din zona de TVA ca şi procent în PIB, vedem câţi bani pierd anual guvernele din zona de TVA. Ungaria are un deficit de 2,6 miliarde de euro, Cehia – 3,1 miliarde de euro, România 8,3 miliarde de euro şi Polonia 12 miliarde de euro. Însă, deşi suma este mai mare în Polonia, ca procent în PIB, cu 2,8%, această ţară stă mai bine decât România, unde procentul este de 5,2% din PIB, mai mult decât dublu faţă de bugetul Ministerului Apărării, de 2% din PIB’, a mai spus Anghel.

În aceste condiţii, reprezentantul PwC susţine că autorităţile trebuie să reanalizeze impactul măsurilor introduse, inclusiv controalele suplimentare la înregistrarea în scopuri de TVA, aşa cum este formularul 088, care se dovedesc a fi împovărătoare pentru contribuabilii oneşti, dar nu par să genereze rezultatele scontate în privinţa reducerii fraudei de TVA şi a creşterii gradului de colectare.

‘În fiecare zi companiile se confruntă cu fenomenul competiţiei fiscale neloiale, cu costuri ascunse de TVA şi, în unele cazuri, chiar cu confiscarea unor active şi prejudicii de imagine. În plus, se pare că creşterea poverii administrative fiscale nu este foarte eficientă. Un recent studiu publicat de Comisia Europeană concluziona că pe măsură ce formularele de TVA folosite sunt mai elaborate, cu atât deficitul de TVA este mai mare’, a explicat Daniel Anghel.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii români aflați în Grecia pe 1 mai, avertizați de MAE despre o grevă care va afecta feriboturile
Turiștii români aflați în Grecia pe 1 mai, avertizați de MAE despre o grevă care va afecta feriboturile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat astăzi că, pe 1 mai 2026, este preconizată o grevă în sectorul maritim din Grecia, aceasta afectând inclusiv transporturile cu feribotul....
Hidroelectrica după primul trimestru din 2026: producție de energie și vânzări în creștere masivă
Hidroelectrica după primul trimestru din 2026: producție de energie și vânzări în creștere masivă
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai mari furnizori concurențiali, ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia a ajuns la 42%
VIDEO Autostrada Transilvania: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia a ajuns la 42%
Mobilizare foarte bună a constructorului pe lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada Transilvania, șantier ajuns la 42% ...
Victorie mare pentru ministrul Mediului Diana Buzoianu. CAB a respins contestația privind reorganizarea Romsilva. Reformarea regiei poate astfel continua (VIDEO)
Victorie mare pentru ministrul Mediului Diana Buzoianu. CAB a respins contestația privind reorganizarea Romsilva. Reformarea ...
Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri cererea Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură "Silva" de suspendare a executării ...