Departamentul de Stat SUA: Cerem Parlamentului României să respingă propunerile legislative care afectează statul de drept şi lupta anticorupţie

Economica.net
27 11. 2017
sua_romania_765849576584930_93992900

„Statele Unite remarcă cu îngrijorare că Parlamentul României discută o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea slăbi independenţa sistemului judiciar din România”, se arată într-o declaraţie de presă intitulată „România – propuneri care afectează independenţa sistemului judiciar”, aparţinând lui Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de News.ro.

Citește și: Iordache, după criticile Departamentului de Stat al SUA: Propunerile discutate în Parlament nu afectează independeţa sistemului judiciar

Declaraţia consemnează că „legislaţia, care a fost propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani pentru a construi instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţa politică”.

„Cerem Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei”, se arată în finalul declaraţiei.

Şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, luni, că urmăreşte cu foarte mare atenţie dezbaterile din Parlament privind legile justiţiei, având „îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei”.

Citește și: Olguţa Vasilescu, după criticile Departamentului de Stat: România este stat suveran. Poate ar fi interesant ce articol din legi deranjează

„În ceea ce priveşte pachetul de legi ale Justiţiei pregătit iniţial de către ministrul Justiţiei şi prezentat ulterior Parlamentului, urmărim îndeaproape evoluţia şi aşteptăm să vedem ce modificări vor apărea în Parlament şi care va fi forma finală rezultată din comisie. Aşa cum aţi menţionat, avem îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei. Motivul îngrijorării noastre este acela că în ultimii 15 ani România a dus o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei de nivel înalt şi mediu. România a creat independenţă judiciară, a înfiinţat instituţii care se ocupă cu descoperirea infracţiunilor şi a corupţiei, mă refer aici în principal la DNA. În ce priveşte situaţia din regiune, Statele Unite cred că România este ţara cu cea mai credibilă luptă împotriva corupţiei. Desigur, se mai pot face multe lucruri în ceea ce priveşte prevenţia şi educaţia, însă România are rezultate excepţionale în ce priveşte pedepsirea corupţilor”, a declarat ambasadorul SUA.