Dependenţa energetică de tiranii

Comisia Europeană a lansat semnale vizând necesitatea articulării unei politice energetice comune a Uniunii abia la începutul noului mileniu.

Multă vreme, la cârma Germaniei s-a aflat cancelarul Schroeder, prietenul lui Vladimir Putin, arhitectul conductei North-Stream din Marea Baltică, omul ajuns pe ştatele de plată ale Gasprom şi deci ale Moscovei imediat după ce şi-a pierdut puterea politică la Berlin, scrie Deutsche Welle. 

De la finele anilor 2.000 a început să se contureze în acest domeniu o schimbare. Liderii europeni au început să discute despre o „politică energetică şi climatică integrată”, despre „planuri de acţiune” şi despre o „politică energetică externă, comună”.

Din păcate această politică externă „comună” în domeniul energiei, indisolubil legată de interesele strategice ale oricărei entităţi, rămâne încă de articulat şi de impus în Europa.

Alta e situaţia în America şi Asia, unde a fost dintotdeauna în firea lucrurilor ca politicile energetice să fie strâns legate de chestiunea securităţii. La rândul ei, acceptarea acestei corelaţii n-a provocat niciodată americanilor sau asiaticilor crampe ori spasme.

Din unghi energetic, în Germania se ridică mai multe probleme: prima vizează decizia Berlinului de a renunţa la energia nucleară.

Decizia, adoptată iniţial de guvernul Schroeder, a fost revocată de formaţiunile de dreapta după accesul la putere al cancelarului Angela Merkel, şi re-adoptată, aparent din raţiuni electorale, în urma angoasei stârnite în Germania de accidentul nuclear de la Fukushima, de anul trecut.

Se ştie că energiile refolosibile nu pot acoperi încă, în ciuda tuturor subvenţiilor, mai mult de 10 la sută din necesarul energetic al Germaniei. Iar în condiţiile în care obsesia încălzirii climatice prin emisiile de bioxid de carbon a dus la reducerea dependenţei de unele energii fosile, precum cărbunele, iar atomul a fost pus la index, a crescut vădit importanţa altor resurse.

Între ele se numără, la loc de frunte gazul metan rusesc.
Odată cu creşterile notabile de import de gaz rusesc, considerat de mulţi a fi, ecologic, mai recomandabil decât petrolul sau cărbunele, a sporit, fireşte, şi dependenţa energetică a Germaniei şi a Europei, de Moscova.

Iar această dependenţă riscă să se amplifice exponenţial din pricina deciziei Germaniei de a renunţa la reactoarele ei.

Întrucât Rusia e departe de a fi o democraţie şi un stat de drept veritabil, această dependenţă a Germaniei, a occidentului şi a Uniunii Europene în ansamblul ei, este, cu siguranţă, dintre cele mai problematice. Ea deschide larg poarta şantajului şi a presiunilor politice de felul celor care au afectat nu doar relaţiile ruso-ucrainene, ci şi pe cele ruso-europene în mai multe instanţe din anii 2006/2007 încoace.

Există şi altă componentă problematică a chestiunii. Statele exportatoare de petrol şi gaze ,care nu sunt situate în nordul şi vestul Europei, sunt supuse în genere unor regimuri autoritare, dictatoriale sau totalitare. Se ştie că potenţialul represiv şi agresiv al acestor regimuri ia amploare pe măsură ce creşte preţul energiilor pe care le livrează în occident şi odată cu el şi veniturile realizate din aceste exporturi.

E deci şi din unghi moral, nu doar politic şi strategic, imperativ ca UE şi democraţiile europene să se elibereze cât mai urgent de dependenţele lor energetice.