Depozitarul Central distribuie, de luni, sumele de bani aferente CUPON 2 pentru obligaţiunile emise de BCR

Depozitarul Central distribuie, începând de luni, sumele de bani aferente CUPON 2 pentru obligaţiunile emise de Banca Comercială Română SA, valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni fiind de 19.500 lei.
AGERPRES - lun, 22 mai 2023, 11:13
Depozitarul Central distribuie, de luni, sumele de bani aferente CUPON 2 pentru obligaţiunile emise de BCR

Obligatarii care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 8 mai 2023, scrie Agerpres.

Obligatarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa sumele de bani prin intermediul acestuia.

Pentru obligatarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de aceştia.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare-decontare şi registru.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...