Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au scăzut, în iulie, cu 0,6% faţă de luna anterioară

24 08. 2023
seif 675849320

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,6% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 1% faţă de luna iunie 2023, până la 358,16 miliarde de lei. Comparativ cu luna iulie 2022, acestea s-au majorat cu 18,6% (8,4% în termeni reali), scrie Agerpres.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,2% faţă de iunie, până la 196,59 miliarde de lei şi cu 23,6% (12,9% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au redus cu 3,7% (până la 161,57 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna iulie 2022, au înregistrat o creştere de 13,1% (3,3% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32,4% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,2% faţă de luna iunie 2023, ajungând până la nivelul de 171,79 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,8%, până la 34,81 miliarde de euro). Comparativ cu luna iulie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 6,3% (-6,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro), precizează banca centrală.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 1% faţă de luna iunie 2023, până la 119,27 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,4%, până la 24,17 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 5,7% (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 3,1% faţă de luna iunie 2023, până la 52,52 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 3,7%, până la 10,64 miliarde de euro). Comparativ cu iulie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 7,6% (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).