Deputaţii români cer repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, este cerută de un grup de 31 de deputaţi aparţinând PDL, PSD, PNL şi grupului minorităţilor, care au semnat în acest sens o scrisoare deschisă pe care o vor adresa Parlamentului Franţei.
Economica.net - J, 03 nov. 2011, 12:03

Deputatul PDL Daniel Oajdea a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că trimiterea acestei scrisori deschise reprezintă un gest simbolic prin care se speră ca ultima dorinţă a sculptorului, respectiv aceea de a fi înmormântat lângă mama sa, în cimitirul din Hobiţa, să fie respectată.

„Cred că e foarte important ca fiecare parlamentar român care înţelege importanţa operei lui Brâncuşi să contribuie atât cât poate pentru ca Brâncuşi să fie repatriat. În actualul context social-politic, când în Franţa românii nu sunt prea mult respectaţi, eu cred că o astfel de dezbatere pe tema Brâncuşi e benefică pentru toată lumea”, a spus Oajdea.

Oajdea a spus că reiterează solicitarea ca autorităţile române, respectiv Ministerul Culturii şi Ministerul Afacerlor Externe, să facă tot ce le stă în putinţă pentru a sprijini acest demers. El a precizat că scrisoarea deschisă va fi transmisă Legislativului francez în limbile română şi franceză.

Şi scriitorul român Laurian Stănchescu a iniţiat anul trecut o campanie de strângere de semnături pentru aducerea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, la Hobiţa, localitatea gorjeană în care s-a născut sculptorul. Totodată, Laurian Stănchescu a demarat în acest an şi o altă iniţiativă simbolică pentru aducerea osemintelor lui Brâncuşi în România, respectiv Marşul Cultural „Constantin Brâncuşi”, pe traseul Craiova-Paris, prin care Stănchescu vrea să refacă pe jos drumul celebrului sculptor din 1903-1904.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...