Deschiderea noilor magazine din Colosseum Mall, amânată pentru a doua oară. Noul termen, primăvara anului viitor

Efectele pandemiei pe plan local au făcut ca deschiderea noilor magazine din Colosseum Mall să fie amânată pentru a doua oară.
Andrada Ghira - mar, 26 oct. 2021, 13:08
Deschiderea noilor magazine din Colosseum Mall, amânată pentru a doua oară. Noul termen, primăvara anului viitor

Deschiderea magazinelor din Colosseum Mall a fost planificată pentru finalul acestui an, după ce anul trecut, Nova Imobiliare amânase pentru prima oară deschiderea.

A doua amânare vine în contextul creșterii accelerate a incidenței ratei de infectare cu noul coronavirus în București și la nivelul întregii țări, dar și al măsurilor restrictive impuse în regim de urgență prin lege.

„Deși stadiul evoluat al construcției ne-ar fi permis să inaugurăm noile spații înainte de finalul acestui an, incidența extrem de crescută a ratei de infectare cu noul coronavirus la nivelul capitalei și al întregii țări ne-a determinat să adoptăm o atitudine responsabilă și să ne orientăm către primavara anului 2022. Această decizie a fost apreciată de partenerii noștri din toate segmentele de retail”, spune Mihai Dinu, directorul general al Colosseum Mall .

O extensie de 16.500 de mp urma să fie deschisă anul acesta, iar printre cei mai importanți retaileri se numără: Sinsay, brand care face parte din grupul polonez LPP și care va deschide aici cel mai mare magazin din România, New Yorker, Deichmann, CCC, Happy Cinema, Stay Fit, 4F, Teilor, Douglas.

Zona aflată la exterior va include o gradină de peste 2.000 mp, concepută pentru a putea acomoda food-truck-uri, locuri de joacă pentru copii și activități recreative potrivite oricărui sezon. Procesul de extindere vizează și creșterea capacității parcării centrului comercial Colosseum cu circa 1.000 de locuri, dintre care 22 vor dispune de stații de încărcare pentru mașini electrice.

Colosseum Mall reprezintă o investiție de 30 milioane de euro și face parte din strategia de dezvoltare a centrului comercial existent, prezent pe piața locală de aproape nouă ani.

Compania Nova Imobiliare este deţinută de omul de afaceri britanic de origine cipriotă Panico Panayi, care a cumpărat terenul de 62 de ha de pe Şoseaua Chitilei, din sectorul 1 al Capitalei, în 2003, de la 57 de proprietari. Înainte de criză, planurile Nova erau de a dezvolta un proiect gigant şi care necesita o investiţie de 350 de milioane de euro. Colosseum Retail Park are o suprafaţă de peste 53.000 de mp, iar printre chiriaşi se numără Carrefour, Leroy Merlin, Altex.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că este pregătit să-l întâlnească pe Putin la summitul G20 de la Miami, din luna decembrie
Zelenski spune că este pregătit să-l întâlnească pe Putin la summitul G20 de la Miami, din luna decembrie
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin la summitul G20 care va avea loc la Miami în luna decembrie,......
VIDEO Partenerii lui Umbrărescu la „tunelurile urșilor” din Autostrada Lugoj – Deva finalizează un mega-tunel de 3,36 km în Bosnia
VIDEO Partenerii lui Umbrărescu la „tunelurile urșilor” din Autostrada Lugoj – Deva finalizează un mega-tunel ...
Constructorul bosniac Euro - Asfalt, partenerul UMB la "tunelurile urșilor" din Autostrada Lugoj - Deva, finalizează lucrările ...
Dacian Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susţinerea campaniei pentru funcţia de secretar general al Francofoniei
Dacian Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susţinerea campaniei pentru funcţia ...
Fostul premier Dacian Cioloş, candidatul României pentru funcţia de secretar general al Francofoniei, anunţă că va ...
Update: Alimentarea cu apă a municipiului Bacău ar putea fi reluată sâmbătă seara, după ce trei zile localitatea a rămas fără apă dn cauza unei avarii, anunță primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu
Update: Alimentarea cu apă a municipiului Bacău ar putea fi reluată sâmbătă seara, după ce trei zile localitatea a ...
Alimentarea cu apă a municipiului Bacău ar putea fi reluată spre finalul zilei de sâmbătă, după trei zile în care ...