Descinderi ale autorităţilor franceze la Renault. Acţiunile companiei s-au prăbuşit cu 20%

Economica.net
14 01. 2016
dacia_678594865940320395676_73975200

Echipe ale poliţiei antifraudă din Franţa au confiscat computere de la Renault, probabil în cadrul unei investigaţii privind testele de emisii poluante, transmite AFP, preluată de Bloomberg.

Agenţi de la departamentul antifraudă al Ministerului Economiei din Franţa au descins, pe 7 ianuarie, în mai multe locaţii ale Renault implicate în testarea şi certificarea motoarelor, scrie AFP, care citează sindicatul CGT, al angajaţilor Renault din Lardy, Franţa.

Descinderile lasă impresia că investigaţia are legătură cu urmările scandalului Volkswagen, precizează sindicatul CGT în documentul citat de AFP.

Scandalul Volkswagen, privind trucarea testelor de emisii poluante la motoarele diesel, a izbucnit în septembrie anul trecut şi căpătat, rapid, anvergură globală. Volkswagen este anchetat în mai multe ţări, iar experţi din industrie suspectează neregulile de care este acuzat concernul german sunt practici obişnuite la nivelul industriei auto.

De altfel, autorităţile germane au deschis, în noiembrie 2015, în urma investigaţiilor efectuate la Volkswagen, o anchetă vizând 50 de modele de la 23 de mărci de automobile, fiind vizate inclusiv modele Renault şi motoare Dacia.