Designerul Alexandru Ciucu: În faţa Regelui şi bărbaţii plâng câteodată!

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Lacrimile Regelui. 24 octombrie 2011. Este oră 19 şi mă aflu în sală mare a Ateneului Român.  Orchestră simfonică a filarmonicii George Enescu intonează imnul regal. Stau  în picioare cu faţă către lojă regală, sunt întors cu spatele la scenă – că  de altfel toată lumea din sală – şi aplaud.

La numai câţiva metri de mine se află regele Mihai. Are aceeaşi privire  fermă deşi în ochi i se întrezăreşte un condens de emoţii. Am o tresărire…  Dacă i se va scurge o lacrimă pe obraz? Chiar atunci, discret, o lacrimă se  desprinde şi îşi începe călătoria gravitaţională. Nu ştiu ce să fac, sunt  stânjenit pentru că nu sunt demn să asist la o astfel de scenă.

Simţ apoi deodată cum emoţia îmi sugruma vorbele şi ochii mi se împăienjenesc. Mă întreb dacă este normală această empatie emoţională  aproape instantanee, iar pentru că nu îmi pot stăpâni lacrimile mă uit  fâstâcit în jur să văd dacă m-a observat cineva. Îmi aduc aminte că şi  bărbaţii plâng câteodată…

În jurul meu lumea continuă să aplaude şi constat surprins că fiecare are un licăr umed în colţul ochilor, întregind şi desăvârşind astfel emoţia  generală care ne cuprindea. O altă lacrimă se prelinge pe chipul regelui.

Simţeam un văl de energie pozitivă care traversă sală dintr-un cap  într-altul că un tăvălug nebun, că o maree uriaşa care ne amestecă pe toţi,  făcându-ne să simţim ce cred că simte un copil, fericit că îşi revede tatăl  întors din război.

Sunt convins că nimeni dintre cei prezenţi nu ar fi fost capabil să lege  două cuvinte în momentele alea pentru că pur simplu nu era nevoie de  cuvinte. şi mai sunt convins că ochii regelui plângeau de emoţia întoarcerii  fiului rătăcitor.  La mulţi ani, Majestate !

PS  Pentru prima data în viaţă, batistă mea albă din buzunarul de la piept şi-a găsit şi o utilitate practica”, scrie designerul pe blogul său.