Cine îi va despăgubi pe cei care vor avea efecte adverse la vaccinul AstraZeneca împotriva Sars-Cov-2? Răspunsul Comisiei Europene

24 11. 2020
vaccin_18165100

Conform înțelegerii dintre Comisia Europeană și compania AstraZeneca, prin care aceasta din urma va livra statelor membre vaccinuri împotriva Sars-Cov-2, responsabilitatea asupra calității vaccinului aparține companiei. Însă, “pentru a compensa riscurile potențiale asumate de producător din cauza perioadei de timp neobișnuit de scurte pentru dezvoltarea vaccinului, acordul prevede ca statele membre să poată despăgubi producătorul pentru eventualele obligații asumate, numai în condițiile specifice stabilite în acord”.

Comisia a precizat însă că “nu va face compromisuri cu privire la aplicarea normelor existente care se aplică introducerii pe piață a unui produs farmaceutic” și că “s-a asigurat că acordul cu AstraZeneca este pe deplin conform cu legislația UE și, în special, respectă și protejează pe deplin drepturile cetățenilor, în conformitate cu Directiva privind răspunderea pentru produsele cu defect (Directiva Consiliului din 25 iulie 1985) răspunderea pentru produse”

„Aceste principii sunt valabile la fel pentru orice clauză privind despăgubirile negociată de Comisie”, se mai menționează în documentul citat.

AstraZeneca trebuie să demonstreze că vaccinul este conform

Astfel, dispozițiile privind răspunderea și despăgubirile nu modifică în niciun fel sarcina companiilor producătoare de a dovedi siguranța și eficacitatea produselor lor. “Orice vaccin introdus pe piață va trebui să îndeplinească cerințele de siguranță necesare și să fie supus unei evaluări științifice independente de către Agenția Europeană pentru Medicamente, ca parte a procedurii de autorizare a pieței UE”, mai spune Comisia.

Explicațiile fac parte dintr-un răspuns acordat de Comisia Eurropeană unui europarlamentar din Olanda, conform Regulilor din procedura parlamentului European ( Regula 138). În acord cu drepturile pe care i le conferă această regulă, el a cerut Comisiei să clarifice următorul aspect. “ Oricine suferă de efecte secundare ale vaccinării obligatorii (variind de la vătămări temporare sau permanente până la deces) va fi efectiv lipsit de despăgubiri din partea companiei și va putea pretinde daune doar guvernului. Ce măsuri va întreprinde Comisia pentru a clarifica lucrurile? Care dintre statele membre sunt printre cele care au ales să riște viața cetățenilor lor prin acordarea „imunității” acestei multinaționale?”.

Amintim că, în data de 28 August 2020, Comisia Europeană a semnat un acord cu AstraZeneca pentru achiziționarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru toate statele membre ale UE, cu posibilitatea de a dona și către țările cu venituri mici și medii sau pentru a le redirecționa către alte țări europene. Toate statele membre vor putea achiziționa astfel 300 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca, cu opțiunea unei suplimentări de 100 de milioane de doze, care urmează să fie distribuite proporțional cu populația.