Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul

În episoadele anterioare am vorbit despre disfuncții normalizate, despre dezechilibrele din procesul penal și despre o arhitectură instituțională concentrată, autoreferențială și opacă. Toate aceste probleme au un numitor comun: ele sunt discutate aproape exclusiv din perspectiva sistemului, nu din perspectiva celor care depind de funcționarea lui.

Pentru cetățean, justiția nu este o construcție teoretică. Este experiență concretă: durata unui proces, accesul efectiv la apărare, previzibilitatea unei soluții, sentimentul că regulile sunt aceleași pentru toți. O justiție care funcționează greu, inegal sau impredictibil nu este doar ineficientă. Este descurajantă.

Justiția nu există pentru sine. Ea există pentru cetățean.

Legitimitatea autorității judecătorești nu este una abstractă sau auto-generată, ci derivă, în ultimă instanță, dintr-un mecanism democratic. Cetățeanul, prin vot, alege clasa politică care stabilește cadrul normativ al funcționării justiției: legile justiției, arhitectura instituțională, mecanismele de echilibru și control.

De aceea, o reformă reală nu poate începe exclusiv din interiorul sistemului judiciar și nici nu se poate limita la ajustări tehnice. Ea trebuie să pornească de la întrebarea fundamentală: ce primește cetățeanul în schimbul acestei arhitecturi instituționale complexe?

Răspunsul la această întrebare ar fi trebuit să fie obiectivul demersurilor Consiliului Superior al Magistraturii privind normarea activității instanțelor, precum și explicațiile publice oferite de unii membri ai săi. Introducerea unor concepte precum capacitatea zilnică a instanței, lista de așteptare, normarea raportată la date europene și contabilizarea cauzelor urgente reprezintă, fără îndoială, un pas necesar într-un sistem suprasolicitat. Realizatorii proclamă o preocupare legitimă pentru calitatea actului de justiție în beneficiul cetățeanului.

Or, în absența unei suplimentări reale a resurselor umane (magistrați și grefieri), asemenea măsuri riscă să fie percepute nu ca soluții structurale, ci ca mecanisme de protecție instituțională și protest tacit, în contextul tensiunilor existente cu Executivul. Adoptarea lor într-un alt cadru ar fi conferit demersurilor o credibilitate sporită și ar fi evitat conturarea imaginii unei vendete instituționale.

Grav este că aceste probleme există, s-au acutizat și nimeni nu a luat nicio măsură. Se ajunge în situația în care dreptul de acces la justiție ajunge astfel să fie gestionat administrativ, în funcție de capacitatea instituției, nu discutat deschis ca drept fundamental care impune obligații statului.

Încrederea în justiție nu este un concept abstract. Ea se traduce direct în decizii economice, în apetitul investițional, în stabilitatea raporturilor juridice. Investitorii nu caută un sistem penal hiperactiv, ci un cadru predictibil, în care regulile sunt clare, aplicate consecvent și controlabile. O arhitectură judiciară percepută ca dezechilibrată, autoreferențială sau impredictibilă descurajează capitalul și blochează dezvoltarea. Iar consecințele se întorc, inevitabil, tot asupra cetățeanului.

Independența justiției nu este opusul responsabilității democratice. Este rezultatul ei. O justiție independentă nu înseamnă o justiție izolată de societate, ci una protejată prin reguli clare, legitime și acceptate public. Atunci când aceste reguli sunt concepute fără a ține cont de efectele lor asupra cetățeanului, independența riscă să fie percepută ca un privilegiu, nu ca o garanție.

De aceea, reforma justiției nu este doar o temă profesională sau instituțională. Este o temă de politică publică în sensul cel mai profund al termenului. Cetățeanul este cel care validează, suportă și, în final, beneficiază – sau nu – de funcționarea sistemului. De la el pleacă cercul și tot la el se închide.

Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul diviziei din România a rețelei internaționale bnt attorneys in CEE, societatea bnt Gilescu Văleanu & Partners, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.