Deutsche Telekom interesată de achiziţia companiei slovene de telecomunicaţii, evaluată la 1,2 miliarde euro

Guvernul sloven vrea să vândă o participaţie majoritară în compania slovenă de telecomunicaţii Telekom Slovenije d.d. iar printre firmele interesate se află şi Deutsche Telekom, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 02 apr. 2014, 13:35
Deutsche Telekom interesată de achiziţia companiei slovene de telecomunicaţii, evaluată la 1,2 miliarde euro

Telekom Slovenije este cea mai valoroasă din cele 15 companii pe care Guvernul de la Ljubljana vrea să le vândă pentru a obţine bani, după ce a salvat băncile cu 3,2 miliarde de euro (4,4 miliarde de dolari).

Slovenia oferă 75,6% din Telekom Slovenije, evaluată la 1,2 miliarde de euro, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 23 aprilie.

‘Posibilii cumpărători ar putea fi companiile străine de telecomunicaţii, care vor să se extindă în regiune şi au făcut deja câteva achiziţii în trecut’, a declarat analistul Jernej Kozlevcar, de la Triglav Asset Management Co. în Ljubljana.

Datoria Sloveniei a urcat, în 2013, la 72% din PIB, de la 23% în 2008. Deficitul bugetar a ajuns la 15% din PIB, după ce Guvernul a cheltuit 3,2 miliarde de euro pentru salvarea băncilor.

Deutsche Telekom (DT) ar putea fi interesată de achiziţionarea companiei slovene de telecomunicaţii, anunţa în februarie publicaţia germană ‘Handelsblatt’.

Miercuri, acţiunile Telekom Slovenije au urcat cu 0,75%, la 135 euro, la bursa de la Ljubljana.

Slovenia a fost economia zonei euro cu cel mai puternic ritm de creştere în 2007, însă, ulterior, a fost afectată de criza globală, din cauza dependenţei sale de exporturi.

Din 2012, Slovenia se află în recesiune din cauza scăderii cererii pentru exporturile sale, combinată cu restrângerea creditului şi scăderea consumului intern.

Guvernul a demarat un program de privatizare a companiilor de stat, reducerea cheltuielilor şi majorarea taxelor.

 

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...