Deutsche Telekom vrea să-şi reducă costurile cu trei miliarde de euro până în 2018

Grupul german de telefonie Deutsche Telekom, acţionarul majoritar de la OTE, intenţionează să-şi reducă costurile administrative cu aproximativ trei miliarde de euro până în 2018, informează un articol publicat joi de revista germană Manager Magazin, preluat de Reuters.
Economica.net - J, 19 iun. 2014, 14:13
Deutsche Telekom vrea să-şi reducă costurile cu trei miliarde de euro până în 2018

Publicaţia menţionată susţine că acest plan face parte din noul program de economii conceput de firma de consultanţă McKinsey, şi denumit BEST, care regrupează toate programele existente din Europa. Potrivit unui purtător de cuvânt de la Deutsche Telekom, citat de Manager Magazin, obiectivul programului este să examineze ‘ce impact ar avea crearea unei reţele pan-europene asupra funcţiilor administrative şi de control existente’.

În reacţie, Deutsche Telekom a refuzat să confirme cifra avansată de Manager Magazin explicând nu este în măsură să evalueze costurile suplimentare care vor apărea în cadrul noului program de economii. ‘Eventualitatea şi întinderea măsurilor suplimentare susceptibile să fie realizate printr-o coordonare mai bună şi posibil printr-o nouă structură administrativă şi de control vor apărea doar la sfârşitul evaluărilor grupului de lucru’ a declarat un purtător de cuvânt de la grupul german.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA, OTE, care la rândul său deţine 54,01% din Romtelecom. Divizia sa de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...