„Expresul” de Craiova – DEx12 se deschide integral azi la ora 16:00 – CNAIR
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/dex12-pitesti3-560x420.jpg)
„Mâine, 31 iulie, ora 16:00, dăm în trafic ultimii 12 km aferenți tronsonului 4 Colonești – Pitești al Drumului Expres Craiova – Pitești, care asigură continuitatea la nivel de drum de mare viteză între Craiova și Constanța, via A0 pe semi-inelul sudic, pe o distanță totală de 470 de km, fiind cel mai lung traseu aflat în circulație”, a mai scris miercuri oficialul de la Transporturi.
România va înregistra un nou record odată cu deschiderea circulației pe ultimii kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești: cel mai lung traseu exclusiv pe autostradă și drum expres, aproape 470 km de la ieșirea din Craiova a expresului și până în capătul de nord al Autostrăzii A4 la Ovidiu, la câțiva kilometri de plajă, spuneau săptămâna aceasta și reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API).
Aceștia au mai spus că rețeaua de drumuri rapide și sigure mai primește un oraș major: Craiova. „Zestrea României ajunge la puțin peste 55 km deschiși până acum în 2025 dintr-un total de 1325 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare în toată țara”, arată calculele API.
DEx12 – 121 km
După deschiderea acestui ultim sector se va putea circula pe întregul drum expres (121 km). Practic, circulația se va desfășura, pe drum de mare viteză, între Craiova și Constanța (DEx12 – A1 – A0 – A2) pe o distanță de aproximativ 465 km, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.
Contractul pentru tronsonul 4, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 754,92 milioane de lei (fără TVA).