Dezastru în Rusia – Raţie la vânzarea de carburanţi în benzinăriile din Moscova

Staţiile de alimentare din Moscova au reintrodus limite la achiziţiile de benzină, din cauza penuriei de carburant care are legătură cu atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti precum şi cu cererea sezonieră mai mare, potrivit distribuitorilor de combustibil şi martorilor intervievaţi de Reuters.
AGERPRES - mie, 19 aug. 2026, 15:43
Dezastru în Rusia - Raţie la vânzarea de carburanţi în benzinăriile din Moscova

Lipsa carburanţilor a început să se intensifice în luna mai şi ulterior s-a răspândit în majoritatea regiunilor ruseşti, dar staţiile de alimentare din Moscova au reuşit să relaxeze un val anterior de restricţii, introduse în luna iunie, scrie Agerpres.

Ucraina a vizat rafinăriile ruseşti în încercarea de a submina efortul de război al Moscovei şi a reduce veniturile din energie.

Pentru a îmbunătăţi aprovizionarea pieţei interne, autorităţile ruse au interzis exporturile de benzină şi motorină, au relaxat cerinţele de calitate ale combustibililor şi au început să importe produse petroliere.

Martorii intervievaţi de Reuters au vorbit şi de cozi lungi la unele staţii de alimentare din Moscova şi din regiunea înconjurătoare.

Un operator al liniei telefonice de asistenţă pentru clienţi de la Gazprom Neft a declarat că vânzările de benzină şi motorină la staţiile de alimentare automate ale companiei din Moscova au fost limitate la 40 de litri per client.

La celelalte benzinării ale Gazprom Neft, vânzările de motorină rămân nerestricţionate, în timp ce achiziţiile de benzină sunt plafonate la 60 de litri per vehicul.

Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, a declarat că vânzările de benzină la toate benzinăriile sale din Rusia au fost limitate la 30 de litri per vehicul, în timp ce vânzările de motorină nu sunt restricţionate. De asemenea, compania i-a avertizat pe clienţii că timpii de aşteptare vor creşte din cauza cererii crescute.

La rândul său, Lukoil a declarat că a introdus restricţii privind vânzările de combustibil în Moscova şi în regiunea înconjurătoare din cauza cererii crescute, a lucrărilor de întreţinere neprogramate la rafinăriile sale şi a necesităţii de a asigura o funcţionare stabilă a benzinăriilor sale. Lukoil nu a dezvăluit care este cantitatea de combustibil care poate fi achiziţionată de fiecare client.

De asemenea, linia telefonică pentru clienţi a Tatneft a informat că vânzările de benzină la benzinăriile grupului au fost limitate la 50 de litri per vehicul.

Te-ar mai putea interesa și
Preț incredibil pentru apă – Peste 40 de lei pentru o sticlă de 0,5 litri
Preț incredibil pentru apă – Peste 40 de lei pentru o sticlă de 0,5 litri
Un turist italian aflat în vacanță la Nisa a constatat, pe bonul fiscal, că o sticlă de apă plată de jumătate de litru costa 8 euro, mai mult decât felul de mâncare comandat la aceeași......
Schimbare revoluţionară la Google. De la hărţi şi navigare, până la restaurante
Schimbare revoluţionară la Google. De la hărţi şi navigare, până la restaurante
Schimbările vizează integrarea completă a inteligenței artificiale Gemini, până la finalul acestui an. Aplicația este ...
McDonald’s deschide un nou restaurant în România
McDonald’s deschide un nou restaurant în România
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă planurile de dezvoltare ...
TAROM – Al doilea avion Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele „Ivan Patzaichin”
TAROM – Al doilea avion Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele „Ivan Patzaichin”
O nouă aeronavă Boeing 737 MAX care înnoieşte flota TAROM va purta numele lui Ivan Patzaichin, campion olimpic şi una ...