Dezastru la CFR. Trenurile CFR Călători vor fi oprite din cauza datoriilor la plata TUI – Clubferoviar.ro

Trenurile CFR Călători vor primi interdicție de circulație pe rețeaua feroviară din România, din cauza datoriilor uriașe pe care operatorul feroviar de stat le-a acumulat la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI). Trenurile Regio vor fi ”trase pe dreapta” peste fix o săptămână, iar cele Interregio de la 1 octombrie, informează clubferoviar.ro.
Economica.net - lun, 25 aug. 2025, 11:34
Dezastru la CFR. Trenurile CFR Călători vor fi oprite din cauza datoriilor la plata TUI - Clubferoviar.ro

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a trimis o notificare către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA în care i se aduce la cunoștință directorului general Traian Preoteasa că are facturi neachitate în valoare de 41.414.733,68 lei, echivalentul a aproape 8,2 milioane de euro la plata TUI, scrie clubferoviar.ro.

Notificarea a fost trimisă și Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Direcției de Transport Feroviar din cadrul Ministerului Transporturilor și secretarului de stat responsabil cu coordonarea transportului pe calea ferată Ionuț Săvoiu, scrie clubferoviar.ro. În document se precizează că neplata datoriilor de către CFR Călători afectează inclusiv plata salariilor angajaților CFR SA. Citeşte tot articolul pe clubferoviar.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...