Dezastru pentru fermieri: Abatoarele nu dau mai mult de 2-3 lei/kg de carne în viu

Economica.net
16 01. 2016
rase_de_carne_600x400_39893400

Importurile mari de carne, pe fondul embargoului impus de Rusia, precum și prețurile în creștere la furaje au adus la sapă de lemn crescătorii români de animale, care se confruntă cu una dintre cele mai grele situații din ultimii ani. Mulți au închis deja fermele, alții sunt pe cale să o facă, iar situația se agravează pe zi ce trece, în condițiile în care abatoarele primesc foarte greu animalele, chiar și la prețuri mici.La bovine, de exemplu, fermierii stau cu săptămânile la coadă la poarta abatoarelor și obțin prețuri care pornesc de la 2,3-2,7 lei/kg carne în viu. Nici la porci situația nu este mai bună, pentru că abatoarele nu mai vor să cumpere animale, deoarece au deja stocuri mari, iar prețul oferit fermierilor pornește de la 3,5 lei/kg de carne în viu.

Coadă mare la poarta abatoarelor

Românii nu sunt mari consumatori de carne de vită, de altfel, o dovedesc și statisticile, iar acesta este și unul dintre motivele invocate de cei care cumpără animalele fermierilor la prețuri derizorii.

“În Ardeal, crescătorii de vaci au ajuns să aștepte cu săptămânile ca să poată să ducă animalele la abator. Dacă în Italia kilogramul de carne în viu este plătit cu 3 euro/kg, la noi abatoarele abia dau 2,7 lei/kg, invocând faptul că nu există cerere pe piață“, afirmă Mircea Ciurea, un cunoscut crescător de vaci de lapte din zona Clujului.

 

Mai multe pe Agrointel.ro