Dezastrul din agricultură în procente. Suntem cea mai afectată țară din UE de seceta prelungită

Este cod roșu la toate culturile agricole importante ale României. Producția totală de cereale este cu 14,5% mai mică față de anul de marketing trecut, conform estimărilor Comisiei Europene care raportează pentru România o cantitate totală de 25,6 milioane de tone. Rămânem însă al patrulea cel mai mare producător de cereale el UE, după Franța, Germania, Polonia.
Alina Stanciu - vin, 07 aug. 2020, 18:32
Dezastrul din agricultură în procente. Suntem cea mai afectată țară din UE de seceta prelungită

Dacă anul trecut producția totală de cereale a României se apropia de 30 de milioane de tone, anul acesta vom trece ușor de 25,6 milioane de tone, conform estimărilor Comisiei Europene. Suntem țara cea mai afectată de secetă, cu un minus de 14,5%, în condițiile în care întreaga Europă a pierdut 12% din cantitatea totală produsă. A doua cea mai mare scădere a fost raportată de Franța (minus 11,8%), care rămâne cel mai mare producător al Europei, cu o cantitate de 62,8 milioane de tone.

România rămâne al patrulea cel mai mare producător, după Franța, Germania și Polonia.

Producția de cereale 2020-estimări (în mii de tone)

Minus 30% la producția de grâu

De departe cea mai afectată cultură a fost cea de triticale, a cărei producție a scăzut cu 31%, până la 230.000 de tone. Grâul a fost afectat într-o măsură similară, Comisia Europeană estimând un minus 30% față de anul trecut. Producția de  grâu ar putea fi de numai 7 milioane de tone (grâu dur și grâu moale) față de anul trecut când s-au obținut 10 milioane de tone. Ministerul Agriculturii estimează un randament mediu la hectar de 2,9 tone, ceea ce înseamnă o producție totală de aproximativ 5,5-5,6 milioane de tone.

Este astfel posibil să fim devansați de Spania în clasamentul producătorilor de grâu, având în vedere că diferența în estimările Comisiei este foarte mică, de aproximativ 4.000 de tone. Conform datelor actuale, România rămâne al patrulea producător de grâu al UE, după Franța, Germania și Polonia.

Porumbul pierde cel mai puțin

Fermierii care au cultivat orz au raportat și ei scăderi drastice ale productivității, producția totală urmând să ajungă conform estimărilor la 1,4 milioane de topne, cu 27% sub performanța lui 2019. Avem din nou cea mai mare scâdere a randamentelor din UE.

La sorg, minusul estimat este de 27%, până la 50.000 de tone, în timp ce la ovăz scăderea este de 6,5%, până la 257.000 de tone.

Vedeta la export a României, porumbul, va pierde anul acesta 4% din cantitate. Cu o producție estimată la 16,6 milioane de tone, rămînem cel mai are producător al Europei, înaintea Franței care a reușit un plus de 14%, până la 14,8 milioane de tone.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...