Dezsi Attila a fost numit oficial secretar general al Guvernului

Dezsi Attila îşi va prelua efectiv postul de la Palatul Victoria după ce decizia lui Emil Boc va fi publicată în Monitorul Oficial.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 12:13

Prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, are 38 de ani, a terminat un liceu industrial la Lupeni, iar timp de zece ani a lucrat ca electrician la Mina Lupeni. Între timp a făcut Facultatea de Drept şi a lucrat ca şi consilier juridic la spital şi la regia de apă, iar în 2005 a intrat în administraţie, informează Mediafax.

După absolvirea liceului în 1991, Dezsi Attila a lucrat ca electrician la Lupeni, până în 2001. Între timp, a urmat studii de drept între 1994 și 1999. Din 2001 a devenit consilier juridic la Regia Autonomă a Apei Valea Jiului și, ulterior, la spitalul din Lupeni.

În perioada 2002-2005, Dezsi a fost consilier juridic la Spitalul Municipal Lupeni. Între 2005 şi 2006 s-a specializat în administraţie publică, urmând cursurile Institutului Naţional de Administraţie, apoi s-a înscris la doctorat în Ştiinţe militare şi informaţii la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti, Facultatea de Comandă şi Stat Major.

În 2005, devine secretar general la prefectura Hunedoara, iar din 2006 până în 2009 a fost subprefect. Funcția de prefect a preluat-o în ianuarie 2010.

Conform declarației sale de avere din acest an, Dezsi este proprietarul a două terenuri care împreună au 0,6 hectare. De asemenea, el deține două apartamente, unul în Deva și unul în Lupeni, de circa 60 de metri pătrați fiecare. Pe lângă un Aro din 1974, prefectul și-a cumpărat și un automobil mai nou, un Peugeot din 2005.

În 2010, a obținut 70.850 de lei din salariul de prefect, 2155 lei ca membru al Consiliului Național de Integritate și 741 de lei din postura de inspector guvernamental. Pe de altă parte, bugetul familiei Dezsi este grevat de un credit bancar de 93.800 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
O alertă cu bombă a fost declanşată, sâmbătă, la frontiera de nord a Republicii Moldova, după ce autorităţile au primit informaţii despre o posibilă minare a unui tren internaţional care......
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere a lui Gaddafi în 2011
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere ...
Muzeul Naţional al Libiei, cunoscut anterior sub denumirea As-Saraya Al-Hamra sau Castelul Roşu, s-a redeschis la Tripoli, ...
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului ...
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...