Dezvăluiri despre incendiul din Elveția: Numărul morților,cel puțin triplu. Recunoașterea cadavrelor, marea problemă

02 01. 2026
crans montana 43576

Menționăm că până acum au fost anunțați 40 de decedați, iar în spital se află încă 115 persoane. Stéphane Ganzer, consilier de stat pentru Valais, estimează, la RTL, că „între 80 și 100 de persoane sunt în stare de urgență absolută”. Aceasta înseamnă că numărul celor decedeați va crește de la o zi la alta și poate ajunge la o valoarea mai mult decât triplă comparativ cu anunțurile inițiale.

Pe de altă parte, anunță autoritățile, marea problemă a momentului este că victimele, morți sau răniți, sunt atât de grav afectate încât nu pot fi identificate.

Arsurile suferite de mulţimea de petrecăreţi, în mare parte tineri, din barul Le Constellation au fost atât de grave, încât oficialii elveţieni au declarat că ar putea dura zile întregi până când vor fi identificate toate victimele incendiului, care a făcut şi peste 100 de răniţi, mulţi dintre ei grav.

Părinţii tinerilor dispăruţi au lansat apeluri pentru a afla veşti despre cei dragi, în timp ce ambasadele străine se străduiau să vadă dacă cetăţenii lor se numără printre victimele uneia dintre cele mai grave tragedii care au lovit Elveţia modernă.

„Primul obiectiv este de a stabili identitatea tuturor cadavrelor”, a declarat primarul oraşului Crans-Montana, Nicolas Feraud, într-o conferinţă de presă joi seara. Acest lucru, a spus el, ar putea dura zile întregi.

Mathias Reynard, şeful guvernului cantonului Valais, a declarat că experţii folosesc probe dentare şi de ADN pentru această sarcină. „Toată această muncă trebuie făcută deoarece informaţiile sunt atât de teribile şi sensibile, încât nimic nu poate fi spus familiilor decât dacă suntem 100% siguri”, a precizat el.

Italia şi Franţa se numără printre ţările care au declarat că unii dintre cetăţenii lor sunt dispăruţi, iar ministrul italian de externe, Antonio Tajani, va vizita Crans-Montana vineri, a declarat ambasadorul Italiei în Elveţia, Gian Lorenzo Cornado.

AICI mai multe detalii de ultimă oră despre tragedia din Crans Montana

Australia a declarat, de asemenea, că unul dintre cetăţenii săi a fost rănit.

Autorităţile elveţiene au declarat că aproximativ 40 de persoane au fost ucise, dar Italia a estimat numărul morţilor la 47, pe baza informaţiilor de la autorităţile elveţiene.

Autorităţile au avertizat că identificarea victimelor sau stabilirea unui număr definitiv de morţi va dura mai mult timp, deoarece multe dintre cadavre au arsuri grave.

Cauza incendiului nu este clară. Autorităţile elveţiene au declarat că pare a fi un accident, şi nu un atac.

Unele relatări ale supravieţuitorilor şi imagini difuzate pe reţelele de socializare au sugerat că tavanul subsolului barului ar fi putut lua foc din cauza unor artificii sub formă de lumânări aniversare.

Un incendiu violent a ucis peste 40 de persoane și a rănit aproximativ 115 într-un bar din Crans-Montana, o stațiune de schi de lux din Elveția, în mijlocul sărbătorilor de Revelion.