Dezvoltatorul de spaţii logistice CTP investeşte 13 milioane de euro în noi depozite la Timişoara

Cel mai mare proprietar de spaţii logistice şi industriale din România, dezvoltatorul CTP, a anunţat o investiţie de 13 milioane de euro la Timişoara. 
Andrada Ghira - J, 24 aug. 2017, 08:55
Dezvoltatorul de spaţii logistice CTP investeşte 13 milioane de euro în noi depozite la Timişoara

Dezvoltatorul CTP investeşte 13 milioane de euro în extinderea parcului logistic din Timișoara cu o suprafaţă de 32.000 de mp, se arată într-un comunicat al companiei. Lucrările de construcţie sunt în derulare şi vor fi finalizate în luna decembrie a acestui an.

Acesta estee cel de-al doilea parc logistic din Timişoara al companiei şi va avea o unitate de 15.00 de mp, care va fi ocupată de un client strategic, al cărui nume nu a fost anunţat. Adiţional, parcul va mai avea două suprafeţe de câte 8.500 de mp fiecare, disponibile spre închiriere. 

Portofoliul companiei de spaţii logistice în Timişoara include două parcuri: CTPark Timișoara I, care a fost achiziţionat în 2015 şi care are o suprafaţă de 10.000 de mp, şi CTPark Timișoara II, a cărui extensie se află în dezvoltare. 

„Am decis începerea construcţiei CTPark Timișoara II datorită contractului semnat cu un client strategic. Acesta a dorit să-şi extindă facilităţile pentru a satisface nevoile de creştere a afacerii în regiune. Un alt motiv se datorează creşterii cererii în zona Timişoarei şi nevoia de spaţii industriale şi logistice premium. (…) Piaţa locală are o capacitate imensă pentru dezvoltare, în special dacă luăm în considerare următoarele cifre: În Republica Cehă, spre exemplu, sunt circa 400 de mp de spaţii industriale la mia de locuitori, în timp ce în România, densitatea este de 128 de mp la mia de locuitori”, spune Ana Dumitrache, Country Head of CTP România.

Proiectul CTPark Timișoara I a fost achiziţionat în 2015 şi este ocupat în totalite de chiriaşi precum Altex, eMag şi Soehner. După finalizarea  CTPark Timișoara II, parcul va avea un total de 32.000 de mp de suprafaţă închiriabilă, din care 17.000 de mp vor fi disponibili spre închiriere. 

Anul acesta, CTP, a obţinut un împrumut de aproape 76 de milioane de la BCR şi BERD pentru construcţia a două noi depozite, cu o suprafaţă totală de 70.000 de mp, în cadrul proiectului CTParK Bucharest West, aflat la 32 de kilometri de Bucureşti. În total, investiţia se ridică la 108,9 milioane de euro.

Dezvoltatorul CTP este prezent pe piaţa locală din 2007 şi a repornit motoarele în 2014, când a cumpărat mai multe proiecte logistice şi indutriale din ţară. A ajuns astfel cel mai mare proprietar de spaţii logistice din ţară, după investiţii de 250 de milioane de euro.

CTP are în construcţie peste 400.000 mp, la care se adaugă depozite finalizate în suprafaţă de 615.000 mp. Compania are în plan ca până la sfârşitul primul trimestru din 2018 să deţină un portofoliu de proprietăţi cuo suprafață închiriabilă totală de aproximativ 1 milion mp.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...