Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital a primit un împrumut de 20 de milioane de euro de la Garanti BBVA pentru construirea Fazei 3 a proiectului Silk District din Iași
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/06/Bilge-Demirer-698x420.jpg)
Aflată în prezent într-un stadiu avansat de construcţie, această fază este deja vândută în proporţie de peste 65%, lucrările structurale urmând să fie finalizate până la finalul trimestrului III 2025, livrarea locuinţelor către noii proprietari fiind estimată pentru vara anului 2026.
În Fazele 1 şi 2 s-au livrat 661 apartamente, dintre care 99% au fost deja vândute. Faza 3 reprezintă o investiţie totală de aproximativ 36 milioane de euro şi va adăuga proiectului încă 380 de apartamente, spaţii comerciale, locuri de parcare şi spaţii de depozitare integrate.
„La Garanti BBVA, credem că finanţarea proiectelor verzi de anvergură nu înseamnă doar susţinerea construcţiilor, ci reprezintă o investiţie în viitorul sustenabil al comunităţilor în care activăm. Parteneriatul nostru continuu cu Prime Kapital, aflat acum în a treia etapă cu proiectul Silk District, reflectă angajamentul nostru ferm faţă de sustenabilitate, inovaţie urbană şi dezvoltare pe termen lung”, a declarat Bilge Demirer (foto), director general adjunct, Aria Enterprise Banking, Garanti BBVA, citat în comunicat.
Finanţarea de 20 milioane de euro, acordată de Garanti BBVA, marchează al treilea împrumut pentru dezvoltări rezidenţiale obţinut de Prime Kapital de la această bancă, după finanţările anterioare acordate pentru Avalon Estate Faza 1 şi Marmura Residence, ambele construite în Bucureşti.
„Stadiul avansat al construcţiei Fazei 3 Silk District reflectă angajamentul nostru pe termen lung de a construi comunităţi vibrante şi bine planificate. Suntem mândri să livrăm proiecte care ridică standardele în dezvoltarea rezidenţială, atât din perspectiva designului, cât şi a valorii comunitare şi a sustenabilităţii pe termen lung”, a declarat Maggie Kitshoff, partener Rezidenţial Prime Kapital.
Situat în apropierea centrului celui de-al doilea oraş ca mărime din România, Silk District se întinde pe aproape 10,1 hectare şi dispune de spaţii verzi generoase, infrastructură integrată pentru încărcarea maşinilor electrice, soluţii de parcare supraetajate, precum şi un hub de birouri şi spaţii de retail tip boutique, cu o suprafaţă închiriabilă (GLA) de peste 23.000 mp deja livrată şi operaţională din 2023.
Prime Kapital este un dezvoltator şi investitor imobiliar, activ de aproape un deceniu în Europa Centrală şi de Est.
Banca Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, alături de Garanti BBVA Leasing şi Garanti BBVA Fleet Management, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing şi servicii de management al flotei. Garanti BBVA România este deţinută de Garanti BBVA, a doua bancă privată din Turcia, din punct de vedere al activelor, având ca acţionar majoritar grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).