Dezvoltatorul ungar Futureal revine pe piaţa rezidenţială din România

Din ce în ce mai mulţi dezvoltatori de locuinţe revin asupra planurilor dinainte de criză. Este cazul şi ungurilor de la Futureal, care tatonează revenirea pe piaţa locuinţelor din România. 
Andrada Ghira - mar, 13 oct. 2015, 21:02
Dezvoltatorul ungar Futureal revine pe piaţa rezidenţială din România

Dezvoltatorul ungar Futureal, care a construit în nordul Bucureştiului proiectul rezidenţial Parcul Privighetorilor şi mallul Gold Plaza din Baia Mare, vrea să revină pe piaţa din România. În 2007, înainte de criză, compania din Ungaria negocia achiziţia mai multor terenuri în Bucureşti şi oraşele principale, tranzacţii cu o valoare totală de circa 30 – 40 de milioane de euro. Contactaţi de ECONOMICA.NET, reprezentanţii companiei spun că nu mai deţin niciun teren în România. 

„Futureal nu are terenuri în România, am reuşit să nu rămânem blocaţi în proiectele noastre. Am închis biroul din România acum câţiva ani, iar acum analizăm noi oportunităţi pentru a ne redeschide activitatea”, au declarat reprezentanţii Futureal, care nu au oferit mai multe detalii despre activitatea viitoare a companiei în România.

Potrivit unor surse, Futureal ia în calcul piaţa rezidenţială. 

Ce a construit Futureal în România 

În martie 2011, Futureal, alături de fondul de investiţii Immofinanz, a finalizat construcţia şi vânzarea mallului Gold Plaza din Baia Mare. Proiectul, în care s-au investit 100 de milioane de euro a fost cumpărat în totalitate de Immofinanz în momentul finalizării. 

Compania a mai construit şi proiectul rezidenţial Parcul Privighetorilor din Nordul Bucureşiului, un ansamblu cu 119 apartamente de 2, 3 şi 4 camere, cu suprafeţe cuprinse între 85 şi 135 mp, dezvoltat de Cordia în parteneriat cu Futureal şi Alpha Bank. La începutul anului trecut, gradul de ocupare a complexului a fost de 70%.

Cine este Futureal 
 
Compania Futureal a fost fondată de Futó Péter (tatăl) şi Futó Gábor (fiul) şi a construit proiecte imobiliare cu o valoare totală de 900 de milioane de euro. Activitatea companiei s-a concentrat pe pieţele din Ungaria, Polonia şi România. Printre cele mai  importante proiectele ale companiei se numără şi mallul Gold Plaza din Baia Mare, aflat acum în portofoliul celor de la Immofinanz.
 
Prin subsidiara Cordia, Futureal a construit 1.600 de locuinţe în Ungaria, 300 în Polonia şi 119 în România.
 
În plus, cei doi proprietari ai Futureal, Futó Péter şi Futó Gábor, au participat la oferta publică iniţială a Globalworth, companie fondată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, prin intermediul Finext Fund Management cu o participaţie de 1,41% din acţiunile cotate ale Globalworth în aprilie 2014. 
Te-ar mai putea interesa și
Șefa BCE Christine Lagarde: Stagflație a fost în anii ’70 și nu este ceea ce se întâmplă acum în Europa
Șefa BCE Christine Lagarde: Stagflație a fost în anii ’70 și nu este ceea ce se întâmplă acum în Europa
Economia zonei euro nu se confruntă cu stagflaţie, chiar dacă se intensifică riscurile la adresa inflaţiei şi a creşterii, a afirmat joi preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine......
Gazprom anunță un avans al profitului în 2025, în contextul aprecierii rublei
Gazprom anunță un avans al profitului în 2025, în contextul aprecierii rublei
Grupul rus Gazprom a anunţat joi că profitul net a crescut 7% în 2025, la 1.300 de miliarde de ruble (17,3 miliarde de ...
Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie. În România, șomajul a urcat până la 6,1% – Eurostat
Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie. În România, șomajul a urcat până la 6,1% – Eurostat
Rata şomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie, de la 6,3% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană ...
Nou record de trafic la Aeroportul din Brașov. A depășit pragul lunar de 50.000 de pasageri
Nou record de trafic la Aeroportul din Brașov. A depășit pragul lunar de 50.000 de pasageri
Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav a înregistrat în luna aprilie 2026 un trafic de peste 50.000 de pasageri, anunță ...