DHL, FedEx şi UPS solicită Uniunii Europene să pună în aplicare pe etape noile reglementări privind coletele cu valoare scăzută

23 05. 2026
dhl

„Cerem miniştrilor să sprijine o punere în aplicare pe etape: perceperea unei taxe vamale forfetare de trei euro per articol de la 1 iulie 2026, în timp ce sunt amânate elementele mai complexe şi nerezolvate până când acestea sunt certe din punct de vedere legal şi viabile din punct de vedere operaţional”, susţin companiile, într-o scrisoare din 22 mai analizată de Reuters.

Firmele arată că noile cerinţe privind datele şi alte modificări cerute de noile reglementări au ca rezultat un nivel de complexitate care nu poate fi implementat în mod realist până la termenul limită de la 1 iulie.

Mike Parra, directorul general al DHL Express Europe, Wouter Roels, preşedintele FedEx Europe, şi Daniel Carrera, preşedintele UPS pentru EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), avertizează, în scrisoare, că previzionează un risc „real” ca livrările să fie întârziate la graniţele UE „fără un cadru stabil legal”.

„Astfel de perturbări ar putea afecta disponibilitatea aprovizionării medicale, ar putea provoca întârzieri producţiei industriale şi crea blocaje în lanţurile de aprovizionare europene, toate aceste riscuri fiind în mod special semnificative în actualul context geopolitic”, se arată în scrisoare.

Negociatorii de la Parlamentul European şi statele membre UE au decis în martie că Uniunea Europeană va introduce de la 1 noiembrie un nou comision de procesare la coletele mici importate din afara blocului comunitar.

Decizia este menită să rezolve creşterea livrărilor coletelor cu valoare redusă din comerţul online şi să acopere costurile administrative asociate cu procesarea şi inspectarea livrărilor mici.

Conform acordului, comisionul se aplică de la la 1 noiembrie la fiecare produs comandat online şi importat în UE, colectat de autorităţile naţionale. Comisia Europeană urmează să stabilească cuantumul exact.

Comisionul va completa planificatele taxe vamale. În prezent, coletele cu o valoare de sub 150 de euro (173 de dolari) care vin în cele 27 state membre UE sunt scutite de taxe vamale.

Începând din iulie, vor fi impuse temporar taxe vamale de trei euro la coletele care depăşesc acest prag, până când va fi lansată o platformă digitală, probabil în 2028, care va impune taxe vamale indiferent de valoarea coletului.

Noua taxă va afecta probabil retailerii online care trimit mărfuri din China, cum ar fi Shein, Temu sau AliExpress, în condiţiile în care 91% din toate comenzile online de sub 150 de euro au venit din China în 2024.

Renunţarea la pragul de 150 de euro va crea condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi vânzătorii, indiferent de locaţie, a precizat Uniunea Europeană.

În 2024, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 de euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 şi de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană. Această creştere exponenţială ridică numeroase semne de întrebare în condiţiile în care tot mai multe produse dăunătoare intră în UE.

Noile reglementări ar urma să combată fraudele şi să evite acele importuri care sunt deliberat declarate cu o valoare subestimată în declaraţiile vamale, pentru evitarea plăţii taxelor.

Declaraţiile vamale neconforme au un efect negativ asupra firmelor din UE, care concurează cu importurile low-cost, a precizat Comisia Europeană. În plus, exceptarea coletelor mici de la plata taxelor vamale îi determină pe importatori să împartă comenzile mai mari în colete mai mici când sunt trimise în UE, generând risipă de ambalaje.

Analiştii atrag atenţia că vânzătorii europeni, care respectă standardele ridicate în materie de produse, riscă să fie afectaţi de practicile neloiale şi de vânzarea de bunuri contrafăcute prin intermediul pieţelor online. În cele din urmă, numărul mare de colete expediate şi transportate are o amprentă ecologică şi climatică negativă.