Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a trimis garda de Mediu să verifice legalitatea desfășurării în București a unei competiții de „drift”, considerând că participanții au poluat excesiv aerul.
Robert Stan - D, 04 oct. 2026, 16:41
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe

„Tu ai respira acest aer? Ieri și azi centrul Bucureștiului arată așa (n.n. – pe pagina de social media a Dianei Buzoianu este postat un scurt video cu o perdea densă de fum), în urma unor activități organizate de drifting”, a scris astăzi ministrul Mediului pe pagina sa de facebook.

În acest context, ea crede că „a venit momentul să discutăm mult mai serios despre calitatea aerului în București și poluarea la care suntem expuși”.

În plus, ea a menționat că „Garda de Mediu are un control în desfășurare pentru ce vedeți în imagini”. Drept urmare, Garda Naţională de Mediu a început o acţiune de control după ce zona centrală a Capitalei a fost cuprinsă de fum şi un miros puternic de cauciuc ars.

Pe 3 și 4 octombrie, la București are loc finala RoDrift – Campionatul Național de Drift al României. Competiția se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Agenției Naționale pentru Sport, organizația RoDrift având statut de Utilitate Publică.

Pe 17 octombrie 2026, tot la Bucureti ar trebui să aibă loc etapa a 4-a din Campionatul Național de Super Rally (Trofeul UniCredit Leasing). Startul se va da din fața Ateneului Român, iar traseul va continua pe Calea Victoriei și pe străzile Valter Mărăcineanu, Ion Câmpineanu și Știrbei Vodă, în jurul Sălii Palatului. Campionatul Național de Super Rally este singura competiție de motorsport care se desfășoară exclusiv în centrul marilor orașe.

Te-ar mai putea interesa și
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
România rămâne cel mai mare producător european de nuci, la mare distanță de Franța. Pentru anul acesta producția ar urma să scadă față de recordul din 2025, dar interesul producătorilor......
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii ...
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – A0
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – ...
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, care este și prim-vicepreședinte PNL Ilfov, ...
Ministrul iranian de externe: „Nu există o soluţie militară” a conflictului cu SUA
Ministrul iranian de externe: „Nu există o soluţie militară” a conflictului cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o „soluţie militară” la conflictul ...