Diana Nicolaie a fost numită în funcția de CEO al Art Safari New Museum, după ce Ioana Ciocan a ajuns ministrul Culturii

Art Safari New Museum anunță că, începând cu data de ieri, 20 octombrie, funcția de CEO a fost preluată de Diana Nicolaie, designer și artist vizual a cărei expertiză și amprentă creativă au contribuit mult în ultimii ani la dezvoltarea proiectelor Art Safari, după ce Ioana Ciocan, care a condus Art Safari din 2015, a fost a ajuns ministru al Culturii în Guvernul Luca Niculescu.
Economica.net - mie, 21 oct. 2026, 18:58
Diana Nicolaie a fost numită în funcția de CEO al Art Safari New Museum, după ce Ioana Ciocan a ajuns ministrul Culturii

Sub conducerea Ioanei Ciocan, Art Safari a evoluat într-un proiect cultural național strategic, ajungând la 19 ediții și peste 1 milion de vizitatori, se menționează în comunicatul transmis. Diana Nicolaie preia conducerea unui proiect cu un public vast și o echipă cu o experiență solidă în realizarea de expoziții naționale și internaționale.

Potrivit descrierii făcute de muzeu, Diana Nicolaie cunoaște Art Safari New Museum din interior. Ea a semnat conceptul de arhitectură al noului spațiu din Amzei 13, pus la dispoziție fundației de utilitate publică de către Primăria Sectorului 1, și a coordonat numeroase expoziții, printre care Bags Inside Out, realizată în parteneriat cu prestigiosul Victoria and Albert Museum din Londra, Enescu și Minotaurul, expoziție realizată în parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu, Istoria României în 100 de portrete, R: Eminescu. Poetul rațional, Felix Aftene. Jurnal și, în actualul sezon, Război și pace, Pop Art. Lumea în culori și Cristian Mungiu. Fjord, fotografii.

Designer și artist vizual, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și a Academiei de Studii Economice, Diana Nicolaie a coordonat timp de aproape două decenii numeroase proiecte de design, iar din 2023 și-a extins practica spre arta vizuală, printr-o serie de expoziții: expoziția personală LIGHT. An airy view point of density, ARCUB, București (4-31 mai 2023), The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside, ICR New York, alături de artista Carmen Marin și în parteneriat cu Art Safari (26 octombrie-10 noiembrie 2023), LIGHT, Art Safari, Palatul Dacia-România din București (decembrie 2023- ianuarie 2024) și Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (februarie-martie 2024).

„Sunt onorată să primesc ștafeta de la Ioana Ciocan pentru a conduce Art Safari New Museum, un reper al scenei artistice și culturale din România. Simt pe deplin atât bucuria, cât și responsabilitatea de a duce mai departe munca echipei din ultimii 12 ani. Vom continua să realizăm acele expoziții care reflectă interesul actual al publicului vizitator, să construim parteneriate cu muzee și artiști din țară, dar și nume ale scenei internaționale și să deschidem arta către generațiile noi. Îi urez Ioanei Ciocan succes în următoarea etapă profesională, iar colegilor din echipa Art Safari New Museum le mulțumesc pentru încredere”, a declarat Diana Nicolaie.

Art Safari New Museum, proiect cultural național strategic, se desfășoară sub Înaltul Patronaj al președintelui României, Nicușor Dan, și este organizat de Centrul Cultural Art Society, fundație de utilitate publică, realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Art Safari New Museum este susținut de Banca Transilvania, Fundația Omniasig, Lidl, Voxility, Glo HILO, NEPI Rockcastle, Mastercard, Regina Maria, De’Longhi, Porsche, Catena, Peroni, CPI Property Group, Edenred, Brâncoveanu, parodontax, Transelectrica, Carpet and More, Honor, Epson, Rova, Policolor și alții și este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale de artă vizuală și istorie națională. Având o puternică latură educațională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații, inclusiv prin organizarea de ateliere de artă, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi metroul bucureștean. În cele 18 ediții de până acum a înregistrat peste 1 milion de vizitatori.

 

Te-ar mai putea interesa și
ZECE. Dezvoltatorul care transformă nota 10 într-un standard al locuirii
ZECE. Dezvoltatorul care transformă nota 10 într-un standard al locuirii
Cu o experiență de 9 proiecte finalizate și 264 de apartamente livrate de echipa din spatele brandului, dezvoltatorul ZECE continuă investițiile în București, de la proiectul rezidențial......
Uniunea Europeană îi cere lui Elon Musk să asigure servicii de satelit Starlink fără restricții pentru Ucraina
Uniunea Europeană îi cere lui Elon Musk să asigure servicii de satelit Starlink fără restricții pentru Ucraina
Uniunea Europeană a descris miercuri informaţiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al companiei SpaceX, ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cum arată centrul care va monitoriza non-stop circulația pe secțiunea 4
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cum arată centrul care va monitoriza non-stop circulația pe secțiunea 4
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prezintă ...
Ratingul de țară pe înțelesul tuturor. Ce ar însemna pentru România o retrogradare în categoria junk
Ratingul de țară pe înțelesul tuturor. Ce ar însemna pentru România o retrogradare în categoria junk
România se află aproape de limita inferioară a categoriei investment grade, adică exact la pragul minim de la care un ...