Digi extinde în toată reţeaua de magazine proiectul de colectare a deşeurilor

05 11. 2021
Vizual DIGI CoRRRner

Ultima etapă a proiectului s-a încheiat după doar 10 luni de la lansare, fiind amenajate spații de colectare în toate cele 458 de magazine din rețeaua DIGI. Compania a implementat cu succes proiectul, demarat la nivel național, asigurând, inclusiv pentru angajați, centre de colectare în sediile din București.

Proiectul s-a realizat cu sprijinul partenerului Environ, care asigură colectarea în funcție de capacitatea de preluare și gestionare a deșeurilor.

„DIGI CoRRRner reprezintă dovada angajamentului companiei în protejarea mediului înconjurător și a conștientizării importanței resurselor naturale. Bunăstarea societății depinde considerabil de modul în care se utilizează resursele naturale, astfel că extinderea proiectului în fiecare județ din România vine în sprijinul cât mai multor clienți cu un sistem facil de colectare a echipamentelor de care s-au folosit inclusiv în cadrul relației contractuale cu Digi (telefoane mobile, telefoane fixe, routere, baterii și acumulatori)”, arată compania într-un comunicat.

Deşeurile de baterii şi acumulatori portabili conţin metale grele şi substanţe chimice toxice, iar aruncarea acestora în deşeurile menajere duce la contaminarea solului şi a apei.