Digitalizarea și consumul de internet duc piața centrelor de date peste borna de 100 de miliarde de dolari în acest an. Peste 10 ani piața își va dubla valoarea

Piața globală a centrelor de date va depăși anul acesta pragul de 100 de miliarde de dolari și se va dubla în următorii 10 ani, estimările fiind că în 2032 va atinge 209,8 miliarde de dolari, arată datele celui mai recent studiu Future Market Insights.
Lidia Neagu - mar, 18 oct. 2022, 22:17
Digitalizarea și consumul de internet duc piața centrelor de date peste borna de 100 de miliarde de dolari în acest an. Peste 10 ani piața își va dubla valoarea
Potrivit studiului, piața va ajunge anul acesta la 101,79 de miliarde de dolari, creșterea pieței centrelor de date fiind atribuită creșterii exponențiale a consumului de date și a generării de date de către organizațiile din diverse industrii.
Criza sanitară prelungită a accelerat ritmul anual de creștere al pieței Data Center, estimat la 7,5% pentru perioada 2022-2032, față de 5,5% cât s-a înregistrat în 2017-2021.
Dintre țările care vor înregistra cele mai mari creșteri în intervalul amintit se remarcă Marea Britanie, cotată cu un CAGR de 10%, și China, care va înregistra un salt de 14,85 miliarde de dolari în următorii 10 ani.
Consumul de energie electrică, marea provocare

Creșterea prețurilor la energia electrică afectează în mod direct industria Data Center din Europa, Statele Unite și chiar și Asia. În Olanda, de exemplu, spune Tema Energy, Asociația centrelor de date a cerut autorităților să limiteze prețurile, să ofere scutiri de taxe și să introducă subvenții pentru Data Centerele care investesc în energie verde. Asociația reunește aproximativ 60 de centre, care sunt responsabile de circa 2,3% din consumul de energie electrică al Olandei.

În România, nu există, încă, asociații și nici studii despre cât consumă în total centrele de date. Cert este însă că prețul energiei electrice în ianuarie 2022 (949 lei/MWh) a fost de 3,5 ori mai mare decât preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut (271 lei/MWh). Iar în februarie, a fost de aproape patru ori (3,98) mai mare – 932 lei/MWh în 2022, față de 234 lei/MWh în februarie 2021 –, conform datelor OPCOM, citate de Tema Energy.

Creșterea prețului energiei survine în contextul în care consumul de energie electrică al centrelor de date devine tot mai mare.

Un studiu al Comisiei Europene din 2020, arată că valoarea medie a consumului de energie electrică a centrelor a urcat de la 53,9 TWh în 2010 la 76,8 TWh în 2018. Estimările CE sunt că, peste trei ani, consumul mediu al unui centru va fi de 92,8 TWh.

Principalele cauze care alimentează această evoluție sunt reprezentate de extinderea proceselor de transformare digitală – fenomen amplificat de criză sanitară din ultimii doi ani –, și de creșterea puterii de procesare la nivel de server, care, la rândul său, solicită capacități de răcire mai mari.

Creșterile de performanță au un impact direct asupra valorii facturii, CPU-urile fiind responsabile pentru aproximativ 46% din consumul de energie electrică al unui Data Center, în timp ce sistemele de răcire – pentru 15% (conform unui studiu MDPI din 2020).

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru: Începând din 2017 salariile demnitarilor nu au mai crescut. Diana Buzoianu: Sunt mulți funcționari publici care au salarii peste cel al ministrului
Dragoș Pîslaru: Începând din 2017 salariile demnitarilor nu au mai crescut. Diana Buzoianu: Sunt mulți funcționari ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat, joi, că din 2017 nu a mai avut nicio modificare, nicio indexare a salariilor demnitarilor, precizând că veniturile......
Aurul continuă să atragă investitorii români
Aurul continuă să atragă investitorii români
Aurul a ajuns recent în centrul atenției, înregistrând fluctuații masive de preț după ce a atins noi maxime istorice ...
Trump îl menţionează pe Nicuşor Dan: Mulţumesc preşedintelui României că a venit aici. Cele mai importante declaraţii de la Consiliul de Pace unde este prezent şi Nicuşor Dan
Trump îl menţionează pe Nicuşor Dan: Mulţumesc preşedintelui României că a venit aici. Cele mai importante declaraţii ...
A început prima întrunire a Consiliului de Pace convocat de preşedintele SUA Donald Trump. Mai jos, puteţi citi cele ...
Decizia CCR privind Legea pensiilor magistraților are un efect imediat pe piețe. Nazare anunță că după decizia Curții obligațiunile României s-au ajustat cu 10 puncte de bază
Decizia CCR privind Legea pensiilor magistraților are un efect imediat pe piețe. Nazare anunță că după decizia Curții ...
Obligaţiunile României pe 10 ani s-au ajustat cu aproximativ 10 puncte de bază într-o singură zi şi sunt cu circa 40 ...