Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/turceni-2-630x420.jpg)
Grupul 5 de la Turceni, cu o putere licențiată de 285 MW, a fost oprit în această seară la ora 18.02, potrivit datelor de la Transelectrica. Motivul opririi accidendale: “cazan spart în vaporizator”. Data estimată a re-punerii în funcțiune este, la această dată, 11 noiembrie, la ora zero, deci peste mai mult de patru zile.
După ieșirea din operare a acestui grup, puterea totală injectată în SEN de centralele pe cărbune a scăzut la puțin peste 550 MW,. Pe fondul unei puteri încă reduse a unității 1 de la Cernavodă, resincronizată azi după amiază, sistemul funcționeză mai ales cu aportul centralelor pe gaze, inclusiv al turbinei 1 pe gaze a noii centrale de la Mintia, care funcționează în teste (pete 2.100 MW putere debitată în rețea în total), al eolianului în creștere, al centralelor hidro care însă nu “sar” însă de 2.000 MW, dar și al importurilor care au ajuns și ele la 2.000 MW în momentele cu consum mai mare.
Vârful de consum al acestei seri a ajuns și el la aproape 8.200 MW.
Accidentele la grupurile pe cărbune care au mai rămas în operare sunt destul de dese.
Cu doar 10 zile în urmă, același grup 5 de la Turceni, a fost oprit tot din cauza spargerii cazanului iar o avarie identică a avut loc, la același grup, acum o lună și o zi.
După ultimele închideri de capacități, CE Oltenia mai operează trei grupuri de 330 MW la termocentrala Rovinari și unul de 330 MW la Turceni – puteri din licență, puterea disponibilă este mai mică. Ultimul ar fi trebuit să fie scos din exploatare până la finalul lui august, în baza angajamentelor din PNRR, dar România a anunțat deja că nu îl va închide și îl va ține operațional și iarna aceasta și iarna viitoare.
Citește și: