Diosi, OTP Bank: Suntem deschişi pentru achiziţii. Vrem să ajungem la o cotă de piaţă de 5% în doi sau trei ani

Creditarea va stagna în acest an, dar numai dacă luăm în considerare faptul că băncile vând în continuare credite neperformante, însă din punct de vedere al creditelor noi acordate se va înregistra o creştere cu 3-4%, consideră Laszlo Diosi, CEO OTP Bank România.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 10:43
Diosi, OTP Bank: Suntem deschişi pentru achiziţii. Vrem să ajungem la o cotă de piaţă de 5% în doi sau trei ani

‘La nivel de piaţă, creditarea va stagna în acest an, dar aceasta numai dacă luăm în considerare că băncile vând credite neperformante în continuare. Aşadar, soldul stagnează în condiţiile vânzării de credite neperformante, dar numărul creditelor creşte. Din punct de vedere al creditelor noi acordate, creşterea va fi de 3-4%, cu cât creşte şi PIB-ul. Noi ne propunem să creştem mai mult decât piaţa’, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Laszlo Diosi.

Şeful OTP Bank a precizat, în interviu, că absorbţia Millennium Bank decurge conform planului, iar procesul de integrare se va finaliza în luna octombrie a acestui an.

De asemenea, Laszlo Diosi nu exclude posibilitatea de achiziţionare a unei bănci cu o cotă de piaţă de 2- 3%, astfel încât OTP Bank să ajungă pe piaţa locală la o cotă de piaţă de 5% în următorii doi sau trei ani.

Cum consideraţi că va evolua creditarea în acest an?

Laszlo Diosi: Consider că pe segmentul de companii şi credite de nevoi personale fără garanţii, piaţa va creşte. Deocamdată, pe segmentul companiilor încă nu se vede evoluţia la nivel de piaţă. La noi însă se vede. Noi creştem pe sectorul de companiilor mari, IMM-urilor şi în ceea ce priveşte creditele pentru persoane fizice fără garanţii, în timp ce pe credite imobiliare, încă nu. Pe acest segment, clienţii apelează în cea mai mare parte la programul ‘Prima Casă’, iar noi nu participăm la programul curent. La nivel de piaţă, creditarea va stagna în acest an, dar aceasta numai dacă luăm în considerare că băncile vând credite neperformante în continuare. Aşadar, soldul stagnează în condiţiile vânzării de credite neperformante, dar numărul creditelor creşte. Din punct de vedere al creditelor noi acordate, creşterea va fi de 3-4%, cu cât creşte şi PIB-ul. Noi ne propunem să creştem mai mult decât piaţa.

În opinia dumneavoastră care sunt cauzele care au dus până acum la frânarea creditării?

Laszlo Diosi: Până în 2009 şi puţin în 2010, a fost lipsa resurselor. Acum, creditarea a revenit şi este o competiţie mare între bănci, deoarece clienţii buni şi eligibili nu sunt atât de mulţi. Luptăm pentru un număr moderat de clienţi. În prezent, putem să avem probleme cu garanţiile. Băncile se gândesc de două ori înainte să acorde credite cu garanţii pe care nu le putem folosi mai târziu. Avem drept exemplu, de pildă, experienţa băncilor care nu au putut face recuperări uriaşe de stocuri. Nu le putem lua ca şi garanţie pentru că nu am recuperat nimic din stocuri. Cu garanţiile imobiliare nu este însă nicio problemă. În schimb, dacă vrem să facem mai mult la nivelul ţării, cred că Guvernul trebuie să se gândească la programul de garanţii pentru IMM-uri şi la investiţii în infrastructură.

AGERPRES: Legea falimentului personal a fost promulgată săptămâna trecută de preşedintele României. Ce impact consideraţi că va avea această lege?

Laszlo Diosi: Personal, cred ca se va întâmpla în felul următor: fie va avea un impact mic, fie foarte mare. Încă nu ştim cum funcţionează legea. Nu e clar dacă din punct de vedere al resurselor oamenii se vor descurca cu acest proces, de la judecătorie şi până la executare. Încă nu pot să îmi imaginez cum vom controla procesul. Se poate să fie ceva marginal şi cred că aşa şi trebuie să fie, pentru că este un fel de ultimă raţiune pentru oamenii cu care nu poţi rezolva problemele altfel. Majoritatea problemelor noi le-am rezolvat direct cu clienţii.

Ce ne puteţi spune despre creditele în franci elveţieni? Mai necesită aceste portofolii constituiri de provizioane?

Laszlo Diosi: Da, încă produc provizionare. Noi oferim soluţii conforme cu ceea ce a cerut BNR, adică ratele pe care clienţii trebuie să le plătească, dacă aceştia semnează acordul de discounturi, putem să le aducem la nivelul din noiembrie-decembrie anul trecut. Deja am aplicat în aprilie LIBOR negativ şi acum oferim o scădere a dobânzii de un punct procentual pentru şase luni. Dacă dobânda era de 6%, acum, clienţii care au semnat un act adiţional de reducere a dobânzii pentru 6 luni, trebuie să plătească 4,1% dobândă. Noi ne asumăm aceste costuri şi în fiecare lună pierdem un milion de lei. În prezent, testăm mai multe soluţii posibile pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, prin care să reducem dobânzile astfel încât ratele să scadă la un nivel similar sau mai mic decât erau în decembrie 2014. Am început testele acum aproape trei săptămâni, urmând ca, pentru dezvoltarea soluţiilor finale, să ne consultam şi cu reprezentanţii clienţilor.

Când vă aşteptaţi să se stabilizeze aceste portofolii în franci?

Laszlo Diosi: Cred că o să găsim o soluţie împreună, dar încă nu suntem acolo. Aceasta este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm împreună cu clienţii, iar noi avem un proiect pilot prin care facem simulări pentru diferite soluţii. Înţelegem foarte bine problema, înţelegem foarte bine ce înseamnă aceasta pentru clienţii noştri şi vrem să dezvoltăm o soluţie împreună. De pildă, cu AURSF, am discutat şi cu ei. A fost o discuţie foarte bună, foarte deschisă şi vrem să continuăm. Cred că iniţiativa aceasta din sfera civilă este foarte bună pentru viitor pentru că nu totul poate fi rezolvat de către stat. Mulţi cred că statul trebuie să rezolve toate problemele în ţară, dar într-un stat democratic, multe dintre probleme putem să le rezolvăm şi între noi, părţile direct implicate.

Cum a evoluat portofoliul de credite în franci elveţieni al OTP Bank de la începutul anului?

Laszlo Diosi: S-a redus cu câteva sute de contracte, rata de default a fost mai mare decât în mod normal, însă nu cu mult, dar au fost şi clienţi care au convertit creditele în euro sau lei.

Cum merge în momentul de faţă absorbţia Millennium Bank?

Laszlo Diosi: Conform planului. Suntem satisfăcuţi cu ceea ce am găsit. Este exact ceea ce ne-am aşteptat să găsim. A fost o alegere bună, ca un prim pas pentru majorarea cotei de piaţă. Procesul se va încheia la sfârşitul lunii octombrie. Din punct de vedere IT, vom fi gata cu dezvoltările de soluţii în iulie – august, pentru că vrem să le oferim clienţilor ambelor bănci aceleaşi produse. Clienţilor de la Millennium am început le vindem fonduri de investiţii de la OTP Asset Management, am îmbunătăţit creditele pentru persoane fizice, am introdus credite în valută pentru persoane juridice. Planul nostru este ca în iulie să testăm soluţiile, iar în septembrie şi octombrie să facem multe testări şi simulări de integrare. Vrem să ne asigurăm că nu vor fi probleme pentru clienţi din punct de vedere al sistemelor informatice.

Aveţi în vedere să vă orientaţi către noi achiziţii în următoarea perioadă?

Laszlo Diosi: Suntem deschişi pentru achiziţii. Concret, nu avem informaţii momentan, dar vrem ca pe termen mediu, de doi sau trei ani, să ajungem la 5% cotă de piaţă. Acum avem o cotă de piaţă de aproximativ 2%.

Vă uitaţi la o bancă cu o cotă de piaţă mai mare sau intenţionaţi să achiziţionaţi mai multe bănci dar cu cote mai mici?

Laszlo Diosi: Chiar mici nu am vrea, pentru că am avea mai multă treabă. Grupul nostru are capital, are resurse, iar piaţa românească are potenţial, aşadar e logic să ne concentrăm aici. Cred că 2-3% ar fi o cotă de piaţă ideală pentru o eventuală achiziţie.

Luaţi în calcul şi o creştere organică?

Laszlo Diosi: Este foarte greu şi noi nu vrem să facem un fel de dumping de piaţă, cu preţuri foarte mici. Politica noastră este axată pe calitate la preţuri corecte. Nici politica de risc şi nici costurile nu intenţionăm să le facem mai lejere decât în prezent, doar pentru a ne majora cota de piaţă.

Ce ne puteţi spune despre portofoliul de clienţi? Cum a evoluat în acest an?

Laszlo Diosi: Portofoliul este foarte stabil. Am pierdut numai depozite, dar a fost intenţionat şi controlat, pentru că au fost depozite cu preţuri mari constituite anul trecut, pe o perioadă de un an.

Despre ce volum de depozite pierdute vorbim?

Laszlo Diosi: Nişte zeci de milioane de lei, nu mai mult. Dar aceasta aşa-zisă pierdere a fost luată în calcul de la început.

Te-ar mai putea interesa și
HiSky a primit licență de operare în Canada și ar putea lansa zboruri directe spre Montreal și Toronto
HiSky a primit licență de operare în Canada și ar putea lansa zboruri directe spre Montreal și Toronto
HiSky, a obținut licența de operator aerian străin, oferită de Agenția Canadiană de Transport, care îi oferă permisiunea pentru a opera zboruri regulate către această țară, a anunțat......
Zinchuk, BERD: În ultimii 30 de ani, BERD a oferit peste un miliard de euro pentru investiţii în România
Zinchuk, BERD: În ultimii 30 de ani, BERD a oferit peste un miliard de euro pentru investiţii în România
România a utilizat fonduri din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de peste un miliiard ...
Emiratele Arabe Unite sunt afectate pentru a treia zi de o furtună cu o intensitate record
Emiratele Arabe Unite sunt afectate pentru a treia zi de o furtună cu o intensitate record
Emiratele Arabe Unite continuă să se confrunte joi cu efectele furtunii cu intensitate record din această săptămână, ...
Cel mai mare sistem audio din România, cumpărat pentru 1 milion de euro. Unde a fost instalat-VIDEO
Cel mai mare sistem audio din România, cumpărat pentru 1 milion de euro. Unde a fost instalat-VIDEO
Berăria H a achiziționat cel mai mare sistem audio de tip install din România, susține un comunicat de presă al companiei ...