Diplomaţia clasică aparţine trecutului, politica externă trebuie să confirme interesele economice

Economica.net
28 05. 2014
euro_notes_36792400_09977600_71484700

Peter Szijjarto a precizat că misiunea celor care lucrează în politică externă, inclusiv diplomaţi, experţi, ataşaţi culturali şi şefi ai instituţiilor culturale şi ai camerelor de comerţ, este să consolideze interesele naţionale, în cadrul noii ordini mondiale.

Oficialul ungar a menţionat că acordul financiar cu Rusia privind extinderea centralei nucleare de la Paks va fi supus aprobării Parlamentului, urmând să devină valid după ratificarea sa. ‘Nu au fost aplicate sancţiuni economice împotriva Rusiei şi acest lucru ar fi împotriva intereselor majorităţii statelor europene. Am semnat un contract şi nu există motive să ne retragem’, a spus Szijjarto.

Întrebat în legătură cu autonomia etnicilor maghiari care trăiesc în Bazinul Carpatic, inclusiv în Transcarpatia, Szijjarto a declarat că guvernul ungar îşi asumă responsabilitatea pentru ei. ‘Poziţia noastră este valabilă în sens general: drepturile minorităţii maghiare din Transcarpatia trebuie respectate. Aceasta este aşteptarea noastră de la viitorul guvern din Ucraina’, a adăugat Peter