Direcţia Generală a Vămilor va evalua firmele care efectueză operaţiunile vamale în alt stat membru

Direcţia Generală a Vămilor (DGV) va efectua, în perioada imediat următoare, o evaluare a firmelor de comerţ extracomunitar din România care efectuează operaţiunile vamale în alt stat membru, pentru a vedea care sunt motivele pentru care acestea evită sistemul vamal românesc, a anunţat miercuri şeful Vămii, Claudiu Ardeleanu.
Economica.net - mie, 27 apr. 2016, 11:06
Direcţia Generală a Vămilor va evalua firmele care efectueză operaţiunile vamale în alt stat membru

‘Nu ştiu care sunt cauzele (pentru care firmele aleg să deruleze operaţiunile prin alt stat membru UE – n.r.), dar în perioada imediat următoare, DGV va face o evaluare a întregii situaţii a acestor operatori care vămuiesc în alte state membre. Vom încerca să identificăm care sunt cauzele, şi, în funcţie de aceste cauze, ori luăm noi măsurile necesare potrivit competenţelor DGV, ori vor fi propuse pe linie ierarhică ANAF sau MFP’, a explicat Ardeleanu.

Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care firmele iau o astfel de decizie este şi faptul că unele ţări nu percep TVA în vamă. ‘Sunt unele state membre care, indiferent de situaţie, că eşti agent economic autorizat sau nu, nu percep TVA în vamă. Este unul dintre motive, dar nu este singurul. Alte motive ar putea fi, probabil, viteza de efectuare a formalităţilor, sau anumite facilităţi acordate la nivel naţional. Însă nu este un fenomen îngrijorător. Nu vă închipuiţi că au plecat toţi operatorii din România şi vămuiesc în altă parte’, a mai spus şeful Vămii.

Co-preşedintele Consiliului de Export al României, Mihai Ionescu, a declarat, recent, că mulţi operatori din România, în special importatorii, evită să facă importuri direct în România din motive de TVA. ‘La noi se cere plata TVA în vamă şi, ca atare, îşi deschid puncte în ţările din apropiere – Bulgaria, Ungaria etc, de unde, odată intrată în Uniunea Europeană, marfa vine la noi fără niciun fel de probleme. În ţările unde se fac aceste importuri, o parte din taxele vamale, circa 20%, rămân în bugetul statului respectiv. Deci aceşti 20% nu mai ajung în bugetul României. (La export – n.r.), nemaifiind prezenţi cu oferta noastră în anumite pieţe, occidentalii ne cumpără marfa şi o vând ei, sunt intermediarii noştri. O parte din comisioanele pe care ar trebui să le câştige România, ajung în buzunarele colegilor noştri din Uniunea Europeană, în bugetele respectivelor ţări’, a explicat Ionescu în cadrul unei conferinţe de specialitate.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul cu drona prăbuşită în România, dar şi afirmaţii ca cele făcute......
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania A3, ...
București în acest week-end: distracție pentru pietoni, nervi pentru șoferi
București în acest week-end: distracție pentru pietoni, nervi pentru șoferi
Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat că, în acest week-end și luni au loc pe străzile Capitalei „zeci ...
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...