Director CEO: Până pe 15 februarie transportul cărbunelui este asigurat. Apoi, trebuie altă procedură

Directorul de achiziţii al CE Oltenia, Grigore Dădălău, a confirmat că DNA a ridicat plicurile cu oferte pentru o licitaţie vizând transportul cărbunelui pe calea ferată, spunând că, dacă nu se rezolvă situaţia până în 15 februarie, când transportul este asigurat, va trebui adoptată altă procedură.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 20:13
Director CEO: Până pe 15 februarie transportul cărbunelui este asigurat. Apoi, trebuie altă procedură

Directorul de achiziţii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Grigore Dădălău, a confirmat, miercuri, că plicurile cu ofertele pntru o licitaţie în valoare de 48 de milioane de euro, vizând transportul cărbunelui pe calea ferată au fost ridicate de către reprezentaţi ai DNA.

Conform acestuia, doi comisari au venit la sediul societăţii cu o jumătate de oră înainte de a fi desfăcute plicurile cu ofertele depuse de CFR Marfă şi o asociaţie condusă de Grupul Feroviar Român, reprezentanţii DNA nefiind interesaţi de alte documente din sediul Complexului Energetic Oltenia.

„Noi am avut programată o licitaţie referitor la achiziţia serviciului transport cărbune pe calea ferată pentru sucursalele Craiova, Turceni şi Işalniţa. Licitaţia era programată la ora 13.00, iar la 12.30 s-au prezentat de la DNA doi comisari care au ridicat ofertele în plicuri nedesfăcute, aşa cum erau depuse”, a declarat Dădălău.

Directorul de achiziţii din cadrul CE Oltenia afirmă că licitaţia viza încheierea unui acord-cadru, contractul urmând să se deruleze pe o perioadă de trei ani, cu începere de la mijlocul lunii viitoare.

Reprezentanţii firmelor care s-au prezentat la licitaţie au fost informaţi însă de Dădălău că nu mai este posibilă finalizarea procedurilor aflate în derulare, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.

„Am mers în sala de şedinţe şi am încheiat un proces-verbal cu reprezentaţii celor două societăţi prin care am amânat procedura de deschidere a ofertelor. Până pe 15 februarie transportul este asigurat, iar dacă nu se va rezolva până atunci vom adopta o altă procedură pentru că avem nevoie urgent de transportul cărbunelui. Domnii de la DNA au plecat cu documentele şi nu au făcut vreun comentariu”, a mai precizat Dădălău.

În cursul zilei de miercuri, după descinderile de la sediul CE Oltenia, managerul privat al unităţii, Laurenţiu Ciurel, a plecat spre Bucureşti, conform unor surse din interiorul societăţii

Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia, din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru o licitaţie chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.

Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticorupţie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfă şi ale Grupului Feroviar Român, condus de Gruia Stoica, valoarea estimată a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), adus miercuri seară la sediul central al DNA, este urmărit penal pentru fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au mai spus că Stoica a fost adus la DNA încătuşat şi escortat de poliţişti, cu mandat, demersul având scopul de a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri ar fi vizat într-un dosar legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia.

Grupul controlat de Gruia Stoica a vrut anul trecut să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă, însă tranzacţia nu s-a finalizat.

Astfel, vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie 2013, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...