Directorii JP Morgan au fost în 2012 cei mai bine plătiţi manageri de bănci

Directorii JP Morgan au fost cei mai bine plătiţi manageri ai băncilor de investiţii în 2012, cu un câştig mediu de 1,7 milioane dolari, potrivit unui raport al firmei britanice de consultanţă Emolument care scoate în evidenţă decalajul dintre companiile americane şi cele europene.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 15:07
Directorii JP Morgan au fost în 2012 cei mai bine plătiţi manageri de bănci

Pe locul al doilea se află Morgan Stanley, care a plătit directorilor pentru fuziuni şi subscrieri de titluri, în medie, 1,4 milioane dolari, urmată de Goldman Sachs, cu 1,35 milioane dolari, transmite Bloomberg.

În schimb, remuneraţiile acordate de companiile financiare europene au fost mult mai mici, HSBC, Societe Generale şi BNP Paribas plătind acestor directori în medie sub 806.000 de dolari, potrivit Emolument.

Companiile financiare din Europa au probleme din cauza crizei datoriilor suverane care le-a redus veniturile, în timp ce autorităţile de reglementare le obligă să deţină capital mai mare şi să limiteze bonusurile.

„Apare un decalaj între remuneraţiile de la New York şi Londra. Unele bănci europene de investiţii îşi restrâng activităţile şi trebuie să accepte că nu îşi pot plăti angajaţii la acelaşi nivel ca firmele americane”, a declarat Tom Gosling, director la PricewaterhouseCoopers.

Raportul a fost realizat prin intervievarea anonimă a directorilor în privinţa remuneraţiilor. Sondajul a fost realizat în baza răspunsurilor a 190 de directori generali de la 12 companii. Circa 62% dintre aceştia lucrează la Londra, iar restul la Paris, Frankfurt, Statele Unite şi Asia, potrivit Emolument.

Te-ar mai putea interesa și
Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice de mâine, 30 iulie
Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice de mâine, 30 iulie
Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, din 30 iulie, iar intensitatea maximă a acestuia urmează a se realiza cel mai probabil în perioada......
Şedinţă CGMB: Proiecte privind amenajarea de spaţii verzi şi autorizarea operatorilor economici pentru deratizare
Şedinţă CGMB: Proiecte privind amenajarea de spaţii verzi şi autorizarea operatorilor economici pentru deratizare
Proiecte privind amenajarea de spaţii verzi şi procedura de autorizare a operatorilor economici care prestează servicii ...
Guvernul a decis retragerea de la publicare a HG privind biodiversitatea având în vedere miza financiară din PNRR – Bolojan
Guvernul a decis retragerea de la publicare a HG privind biodiversitatea având în vedere miza financiară din PNRR – ...
Executivul a decis retragerea de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern aprobată, privind Strategia ...
Câți bani a făcut în România lanțul ucrainean de magazine Aurora, cu produse de la 1 leu, în 2025
Câți bani a făcut în România lanțul ucrainean de magazine Aurora, cu produse de la 1 leu, în 2025
Lanțul ucrainean Aurora, care vinde produse de la 1 leu, a ajuns la peste 60 de magazine în România, dar stagnează în ...