Directorul CNAIR către constructorul de pe DN 73: Dacă nu vă apucaţi de treabă vă reziliem contractul

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, le-a transmis joi reprezentanţilor AZVI SA că le va rezilia contractul dacă până în data de 20 mai 2019 nu reiau lucrările pe DN 73.
Economica.net - J, 25 apr. 2019, 11:59
Directorul CNAIR către constructorul de pe DN 73: Dacă nu vă apucaţi de treabă vă reziliem contractul

Conform unui comunicat, el le-a atras atenţia că situaţia actuală nu mai poate continua şi că nu este interesat de motivele pe care constructorul le invocă pentru întârzierile constante de până acum.

„Pe data de 20 mai venim din nou în control pe şantier şi dacă nu vă găsim la lucru, pe data de 21 mai vă reziliem contractul ! Trebuie să înţelegeţi că nu sunteţi într-o staţiune de odihnă. Aţi semnat un contract cu noi şi trebuie să-l respectaţi! Nu mai avem nevoie de scuze!”, le-a transmis directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, reprezentanţilor antreprenorului.

El a mai atras atenţia că rezilierea contractului va atrage după sine emiterea unui certificat negativ, ceea ce nu îi va mai permite acestui constructor să participe timp de trei ani la licitaţii publice în România sau în alt stat al Uniunii Europene.

„Aţi câştigat licitaţia pentru modernizarea DN 73 pentru că aveţi experienţă şi palmares. Dar ceea ce faceţi în România vă descalifică. Nu ştiu dacă în Spania procedaţi la fel !”, a adăugat Directorul General al CNAIR.

Narcis Neaga le-a reamintit reprezentanţilor AZVI SA că anul trecut a mai avut o discuţie cu aceştia tot pe tema lipsei de mobilizare.

„Anul trecut, în luna august am mai avut o discuţie cu dumneavoastră ca urmare a revoltei cetăţenilor şi primarilor din zona Râşnov – Bran, care nu mai suportă ce se întâmplă acolo. Aţi venit la întâlnire cu tot felul de promisiuni, grafice şi propuneri. Nu aţi făcut însă nimic de atunci! Ne vedem pe data de 20 mai !”, a spus directorul general al CNAIR.

Lucrările pentru modernizarea DN 73, finanţate din fonduri europene, au început în luna mai 2014, iar la ora actuală au ajuns la un stadiu fizic de doar 42%.

Licitaţia pentru contractul în valoare de 275,86 milioane lei a fost câştigată la momentul respectiv de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel, căreia până la ora actuală CNAIR SA i-a plătit peste 45% din valoarea contractului.

DN73 are o lungime totală de 103 de kilometri şi asigură legătura dintre Municipiul Braşov şi Municipiul Piteşti.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...