Directorul Complexului Energetic Oltenia, audiat la DNA în dosarul lui Gruia Stoica

Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a fost audiat, luni, la DNA în dosarul în care Gruia Stoica este acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină 3 milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui.
Economica.net - lun, 03 feb. 2014, 17:06
Directorul Complexului Energetic Oltenia, audiat la DNA în dosarul lui Gruia Stoica

Oficiali din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat, prentru MEDIAFAX, că nu se pune problema calităţii procesuale a lui Laurenţiu Ciurel, acesta nefiind nici învinuit, nici inculpat în acest dosar.

În faţa sediul DNA, Ciurel a spus că el nu a fost influenţat în aşa fel încât contractul pentru care s-a făcut licitaţia să fie atribuit firmei deţinute de Gruia Stoica.

„Licitaţia a fost făcută în acelaşi caiet de sarcini. Nu l-am modificat de la bun început. Nu a fost niciun fel de influenţă”, a spus directorul Complexului Energetic Oltenia.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în 30 ianuarie. El a depus recurs la această măsură, care urmează să se judece marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acelaşi dosar este cercetat, cu interdiciţie de părăsi ţara, avocatul Doru Boştină.

În dosar apare şi numele directorului general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici. Acesta nu a putut fi însă audiat, în contextul în care a suferit un atac cerebral, a fost operat de urgenţă la Spitalul Elias, iar duminică seară a încetat din viaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...