Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, devine cel mai important lider al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, după demiterea lui Ghosn

Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, cunoscut ca un lider dur, care nu se teme să îşi creeze oponenţi în interesul afacerilor, şi-a consolidat joi această reputaţie prin decizia de a-l concedia pe mentorul său Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte al companiei, relatează Reuters citat de News.ro.
Economica.net - vin, 23 nov. 2018, 08:08
Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, devine cel mai important lider al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, după demiterea lui Ghosn

Hotărârea de joi a consiliului de administraţie al Nissan, de a-l demite pe Ghosn, unul dintre cei mai apreciaţi lideri din industria auto mondială, a avut loc în urma arestării acestuia în Japonia, luni, sub acuzaţia unor ilegalităţi financiare comise pe parcusul mai multor ani.

Saikawa este descris de angajaţi ai companiei ca fiind inteligent, strict şi orientat către rezultate. Şi va avea nevoie de aceste calităţi pentru a face faţă pierderii reputaţiei Nissan, problemelor legale şi de reglementare, precum şi suspiciunilor că arestarea lui Ghosn a fost o lovitură orchestrată de membri ai board-ului, nemulţumiţi de Ghosn şi de alianţa cu Renault.

”Este foarte puternic şi agresiv”, a spus un director al Nissan, adăugând că Saikawa nu se teme să critice oamenii în şedinţe, dacă performanţele lor sunt sub standardele sale.

”Sunt oameni care îl iubesc şi oameni care îl urăsc, oameni care nu îl plac pentru că este foarte sever”, a spus directorul.

Nissan a acuzat că Ghosn s-a folosit de banii companiei în interes personal şi că acesta şi-a subevaluat veniturile declarate. Potrivit procurorilor din Tokyo, Ghosn a declarat numai jumătate din veniturile de circa 88 de milioane de dolari obţinute într-o perioadă de cinci ani.

Saikawa a devenit director general anul trecut, după ce a fost pregătit ani de zile pentru această funcţie de către Ghosn.

Un alt director al Nissan l-a descris pe Saikawa ca fiind foarte scrupulos.

”Face totul ca la carte. Are un telefon personal şi unul de serviciu, iar atunci când îşi sună familia nu foloseşte niciodată telefonul de serviciul”, a spus acesta.

Ca toţi ceilalţi de la Nissan şi Renault, cariera lui Saikawa a fost sub umbra lui Ghosn, liderul carismatic care a redresat Nissan prin închiderea a cinci fabrici şi concedierea a 21.000 de angajaţi.

Ghosn a fost considerat de mulţi analişti ca singurul capabil să facă funcţională alianţa dintre Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors.

”Va fi foarte dificil pentru Saikawa”, consideră Takeshi Miyao, director general al firmei de consultanţă Carnorama, notând că nu este clar dacă Renault, cel mai mare acţionar al Nissan, cu o participaţie de 43,4%, îl va susţine.

Saikawa a fost membru în consiliul de administraţie al Renault timp de 20 ani, dar nu are experienţa lui Ghosn în discuţiile cu guvernul francez sau experienţa lui Ghosn în conducerea Renault şi anterior a Michelin.

”Dar este un negociator dur. Ghosn nu l-ar fi selectat pentru postul de director general dacă nu ar fi fost”, a spus Miyao.

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: cele mai sigure mașini testate în 2025
Euro NCAP: cele mai sigure mașini testate în 2025
Euro NCAP a dat publicității numele celor mai sigure mașini, din fiecare clasă, testate în 2025. La doar câteva zile după ce a primit titlul „Mașina Anului 2026 în Europa”, Mercedes-Benz......
De la apel la scroll pe internet. Câte ore mai vorbesc românii la telefon și pe ce rețele
De la apel la scroll pe internet. Câte ore mai vorbesc românii la telefon și pe ce rețele
Telefonul mobil a devenit mai degrabă poartă către internet decât instrument de conversație. Într-o lună obișnuită, ...
A apărut telefonul TikTok. Are AI și funcții speciale, iar primul stoc s-a vândut ca pâinea caldă
A apărut telefonul TikTok. Are AI și funcții speciale, iar primul stoc s-a vândut ca pâinea caldă
ByteDance, proprietarul TikTok, a lansat propriul smartphone integrat cu inteligență artificială (AI), care se comportă ...
Uleiul românesc de floarea – soarelui „made in Giurgiu” care i-a cucerit pe chinezi. Primul lot s-a epuizat rapid
Uleiul românesc de floarea – soarelui „made in Giurgiu” care i-a cucerit pe chinezi. Primul lot s-a epuizat ...
Uleiul de floarea-soarelui Republika produs în România a reușit să intre cu succes pe piața din China, prin intermediul ...