Directorul INCERTRANS și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei, spune Ministrul Economiei Radu Miruță

Directorul Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS, Flavius Cladoveanu, și-a redus, din proprie inițiativă salariul, de la 53.910 lei la 14.000 lei, a anunțat ministrul Economiei, Radu Miruță, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 iul. 2025, 13:50
Directorul INCERTRANS și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei, spune Ministrul Economiei Radu Miruță

„Insistența și presiunea publică dau roade: directorul INCERTRANS, cel pe care de o săptămână îl dau exemplu cu un salariu de 53.910 lei, tocmai mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei. Cine-i următorul care alege drumul ușor și o face înainte să ajung eu cu procedura birocratică la el? Salariile tăiate nu înseamnă lipsă de performanță acceptată. Este doar un gest de bun-simț. Evaluarea va fi la fel de serioasă”, a scris ministrul Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pe pagina sa de Facebook.

Radu Miruță a arătat recent că sunt companii de stat, de care nimeni nu a auzit, și unde salariile pentru manageri depășesc 50.000 de lei. Alături de INCERTTRANS, ministrul Economiei a nominalizat Uzina Mecanică Dragomirești sau Cupru Min, unde directorii generali au peste 40.000 de lei. Pe de altă parte, el a arătat că printre criteriile de performanță impuse unor manageri se numără faptul că nu trebuie să întârzie la serviciu.

La rândul său, vicepremierul Dragos Anastasiu, a precizat joi, la Digi 24, că vor exista, curând, directori și de companii, și de entități ale statului care sunt dispuși, voluntar, să câștige mai puțin în această perioadă. ‘Sunt oameni care au conștiință, sunt oameni care văd ce se întâmplă de jur împrejur, care înțeleg eforturi și pe de o parte, și pe de altă parte suferința multor categorii sociale din România și care sunt dispuși să câștige mai puțin. Deși, din punct de vedere contractual nu poți să faci nimic dacă ești o persoană responsabilă la stat’, a precizat acesta.

Potrivit site-ului propriu, Institutului de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS S.A. este organizată ca societate pe acțiuni sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Institutul a fost înființat în anul 1993, în baza HG 162/22.04.1993, în urma unor transformări succesive și schimbări de denumire din Institutul Tehnologic CFR, înființat în 8 ianuarie 1929. În prezent, Ministerul Educației și Cercetării este acționar majoritar deținând 64,5052% din acțiuni, SIF Muntenia 22,7588% iar restul acțiunilor sunt deținute de persoane fizice și juridice.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Scumpiri Paşte - Produsele tradiţionale pentru masa de Paşte s-au scumpit semnificativ în ultimul an, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate la pudra de cacao, ciocolată şi miezul......
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, şi-a reluat activitatea şi funcţionează la capacitate maximă, a scris, ...
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM 6 aprilie – 19 aprilie
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM ...
Regimul termic va fi unul capricios în aproape toate regiunile din ţară, pe durata următoarelor două săptămâni (6 ...
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii pe termen lung
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii ...
Facturile lunare de utilități sunt adesea o sursă constantă de incertitudine. Costurile variază de la un sezon la altul, ...