Directorul Oracle spune că această companie va continua să îşi dezvolte prezenţa în România

Premierul Victor Ponta şi ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, s-au întâlnit luni cu Safra Catz, copreşedinte Oracle Corporation, care a lăudat nivelul înalt de pregătire în cazul tinerilor români şi a exprimat mulţumirea conducerii companiei faţă de modul de funcţionare a filialei din România.
Economica.net - lun, 22 apr. 2013, 19:40
Directorul Oracle spune că această companie va continua să îşi dezvolte prezenţa în România

„Safra Catz şi-a exprimat aprecierea pentru nivelul înalt de pregătire a tinerilor români şi a arătat că Oracle este una dintre companiile care şi-au asumat un angajament pe termen lung în România, cu atât mai mult cu cât conducerea companiei este extrem de mulţumită de felul în care funcţionează filiala de aici, în condiţiile unei creşteri de la câteva sute la 2.500 de locuri de muncă”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Executivului.

De asemenea, Safra Catz, care deţine şi postul de directorul general Oracle România, a subliniat că această companie va continua să îşi dezvolte prezenţa în România şi, ca orice altă expansiune în regiunea sud-estică a Europei, va avea în centru ţara noastră, considerată ca fiind o piaţa deosebit de atractivă datorită îmbinării perfecte între abilităţile tehnice ale tinerilor şi faptul că aceştia cunosc foarte bine mai multe limbi străine.

Primul-ministru Victor Ponta, la rândul său, şi-a manifestat mulţumirea pentru încrederea arătată de Oracle României şi a menţionat atât importanţa investiţiei în Educaţie, dar şi potenţialul de dezvoltare uriaş al ţării, această tendinţă fiind reliefată şi de cifrele macroeconomice, precizează comunicatul Guvernului.

În acelaşi timp, premierul le-a spus reprezentanţilor companiei Oracle că ambiţia Guvernului pe care îl conduce este ca ţara noastră să devină în câţiva ani un nod regional pentru companii ca aceasta şi un lider în mai multe domenii, printre care şi IT-ul.

În condiţiile unei competiţii dure în piaţă, Victor Ponta a arătat determinarea părţii române de a asigura condiţii cât mai atractive pentru companiile străine.

La întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria a luat parte şi preşedintele Oracle România, Sorin Mândruţescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...