Directorul RCS&RDS, Ioan Bendei, scapă de controlul judiciar

Economica.net
01 09. 2017
rcs_rds_567654567_27576900

Anunţul privind revocarea definitivă a controlului judiciar în cazul lui Bendei a fost făcut de RCS&RDS într-un comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti.

“În legătură cu investigația desfășurată de Direcția Națională Anticorupție din România („DNA”), cu privire la care am informat piața și investitorii în cadrul prospectului de ofertă publică inițială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul amendamentului la prospect din data de 8 mai 2017 (împreună, în cele ce urmează, „Prospectul”), cât și în cadrul raportărilor publice ulterioare, aducem la cunoștință faptul că, potrivit soluției Curții de Apel București publicate pe pagina oficială a instanțelor de judecată din România, în data de 31 august 2017, s-a decis definitiv revocarea măsurii controlului judiciar dispusă de DNA cu privire la domnul Ioan Bendei (Vice-președinte al Consiliului de Administrație al RCS & RDS S.A. – filiala Societății din România), acesta nemaifiind supus obligațiilor și restricțiilor de comunicare impuse de DNA în data de 7 iunie 2017”, scrie în comunicat.