1EUR = 4.8735 RON | Bucureşti 6 º

Finanţe şi bănci

Dispoziţiile legii privind clauzele abuzive în contractele de leasing sunt aplicate neunitar

Interpretarea şi aplicarea legii cu privire la clauzele abuzive în cazul contractelor de leasing a dat naştere unor soluţii care arată o aplicare neunitară a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, atât în ceea ce priveşte categoria persoanelor care pot beneficia de protecţia acestui act normativ, cât şi în ceea ce priveşte aprecierea unei clauze că fiind abuzivă, potrivit specialiştilor în domeniul recuperării creanţelor.

13 iul, 2015 | Agerpres

'Sunt cu adevărat surprinzătoare hotărârile unor instanţe de judecată care, în cadrul procedurii insolvenţei, au 'constatat' existenţa unor clauze abuzive inserate în contractele de leasing, în condiţiile în care debitorii sunt întotdeauna persoane juridice. Din păcate, acest mod de interpretare a dispoziţiilor legale, a creat şi creează în continuare prejudicii serioase societăţilor de leasing', a declarat Cristina Cornaci, Business Manager în cadrul Avestis International, companie care activează în domeniul recuperărilor de creanţe şi bunuri şi reprezentării în litigii privind contracte de leasing.

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive poate fi invocată doar de către consumatori, aceştia fiind întotdeauna persoane fizice. De asemenea, articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori se arată că 'prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezenţei legi, acţionează în scopuri din afară activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.'

Potrivit specialiştilor, pentru a avea calitatea de consumator trebuie îndeplinite două elemente, în mod cumulativ, respectiv aceste persoane trebuie să procure bunuri sau servicii pentru satisfacerea unui interes personal, consumatorul fiind întotdeauna o persoană fizică. Bunurile şi serviciile trebuie să fie procurate într-un scop neprofesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distincţia de baza între consumator, persoană fizică, şi celelalte categorii de persoane juridice.

'Cu toate acestea, au existat hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Brăila, Judecătoria Arad, Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Prahova şi Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în care instanţele au anulat clauzele unor contracte de leasing că fiind abuzive, prin prisma Legii nr. 193/2000, în condiţiile în care utilizatorii acestor contracte erau societăţi comerciale, respectiv societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni. Eroarea acestor instanţe de judecată este regretabilă, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, legiuitorul a exclus în mod expres persoanele juridice din categoria celor care pot beneficia de protecţia Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive', arată Cristina Cornaci.

Legea privind clauzele abuzive este corect reglementată, dar aplicarea acesteia de către unele instanţe de judecată, excede scopului avut în vedere de către legiuitor, afirmă avocatul Marc Aureliu Horia, colaborator al societăţii Avestis Internaţional.

Clauză abuzivă este reglementată de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 - 'O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor'.

Pentru că o clauză contractuală să fie considerată că fiind abuzivă, trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiţii - lipsa negocierii şi clauză trebuie să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante.

În ceea ce priveşte lipsa negocierii clauzelor contractuale, societatea finanţatoare este pusă într-o situaţie dezavantajoasă, deoarece legiuitorul impune acesteia să dovedească contrariul, lucru practic imposibil de făcut, susţin specialiştii.

Însă, cu privire la cea de a două condiţie, a dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, legiuitorul a impus în sarcina debitorului obligaţia de a dovedii îndeplinirea acestei situaţii, în vederea anulării unei clauze contractuale prin prisma Legii nr. 193/2000.

Potrivit Avestis, pe aceste aspect se poate observă din practică unor instanţe de judecată că, pe de o parte, este ignorată în totalitate această prevedere legală, iar pe de altă parte, se face o aplicare greşită a legii.

În contractele de leasing invocarea existenţei unor clauze abuzive pleacă de la interpretarea dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţă 51/1997 privind operaţiunile de leasing care are următorul conţinut : 'Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plata integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţă prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la dată restituirii în temeiul contractului de leasing'.

Textul de lege menţionat mai sus este cât se poate de clar, încă de la prima frază, respectiv 'dacă în contract nu se prevede altfel', debitorul are obligaţia de a restitui bunul şi de a achita debitele calculate până la dată restituirii. Plecând de la acest articol, sunt instanţe de judecată care consideră că, clauză contractuală care permite finanţatorului solicitarea unor sume de bani, indiferent de natură acestora, după predarea bunului, este abuzivă prin prisma Legii nr. 193/2000, deoarece, raportat la prevederea legală menţionată mai sus, nu ar rezultă din lege obligaţia debitorului de a suportă aceste sume.

În aceste cazuri interpretarea legii de către unele instanţe de judecată contravine legii, susţine Avestis.

Articolul 15 din Ordonanţă nr 51/1997 privind operaţiunile de leasing nu este o normă imperativă, deoarece legiuitorul a lăsată la aprecierea părţilor contractante, dacă în contract vor să prevadă altfel, adică debitorul să restituie şi ratele de leasing calculate după predarea bunului către finanţator. Că atare, o asemenea prevedere contractuală care, aparent, vine în contradicţie cu dispoziţiile legale menţionate mai sus, nu poate avea un caracter abuziv, raportându-ne la Legea nr. 193/2000, mai ales dacă se are în vedere şi suma încasată din vânzarea bunului către o terţă persoană ce se scade din valoarea creanţei, urmând că debitorul să restituie doar diferenţa.
În lipsa unor dispoziţii legale imperative prin care să se interzică dreptul finanţatorului de a solicită debitorului şi restul ratelor de leasing calculate după predarea bunului, clauză contractuală nu poate avea un caracter abuziv, susţin specialiştii Avestis.

Prejudiciul finanţatorului este evident în momentul în care debitorul nu îşi achita obligaţiile contractuale, fapt ce duce la rezilierea contractului din culpă să, nefiind astfel recuperată în totalitate finanţarea de care a beneficiat, în lipsa căreia activitatea finanţatorului nu se justifică din punct de vedere economic.

Potrivit Avestis, se poate demonstra cu uşurinţă că prejudiciul s-a produs exclusiv în patrimoniul finanţatorului, prin situaţiile contabile. La încheierea contractului de leasing, finanţatorul achiziţionează bunul oferit în leasing, conform opţiunii utilizatorului, plătind integral contravaloarea acestuia. Această finanţare trebuie restituită de către utilizator, prin plata ratelor de leasing şi a dobânzii contractuale, care reprezintă beneficiul societăţii de leasing.

Atunci când contractul de leasing este reziliat, în urmă neplăţii ratelor de leasing, finanţarea nu mai este recuperată. În funcţie de graficul de eşalonare al ratelor, încheiat odată cu contractul de leasing, se determina cu uşurinţă prejudiciul societăţii de leasing, prin scăderea din valoarea contractului a ratelor achitate şi suma obţinută în urmă valorificării bunului către o terţă persoană, urmând că diferenţa , reprezentând capitalul finanţat şi nerestituit, să fie restituită de debitor.

Atât timp cât din ratele de leasing neachitate de către debitor, calculate după predarea bunului, se scade suma obţinută din vânzarea acestuia, este exclusă existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturiile şi obligaţiile părţilor contractante, deoarece se evita acumularea valorii contractului de leasing cu valoarea bunului, sens în care clauză contractuală nu poate avea un caracter abuziv.

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO