Disputele teritoriale dintre Croaţia şi Slovenia ajung la tribunal în 2013

Slovenia şi Croaţia au ajuns la un acord prin care îşi vor prezenta argumentele proprii privind disputa lor teritorială în faţa unui tribunal de arbitraj de la Haga, în februarie 2013, conform unui anunţ de miercuri al Ministerului sloven al Afacerilor Externe, relatează AFP.
Economica.net - J, 19 apr. 2012, 04:58
Disputele teritoriale dintre Croaţia şi Slovenia ajung la tribunal în 2013

Cele două părţi implicate vor prezenta simultan cererile lor preliminare cu privire la acest subiect pe 11 februarie 2013, urmând să prezinte fiecare propuneri în noiembrie, conform aceleiaşi surse.

O primă audiere a reprezentanţilor Sloveniei şi Croaţiei va avea loc în primul semestru al lui 2014, a menţionat ministerul sloven.

Un acord în acest sens între cele două ţări a fost încheiat în timpul unei prime întâlniri, desfăşurate săptămâna trecută, cu tribunalul de arbitraj, care şi-a început lucrările în luna decembrie 2011.

Slovenia şi Croaţia au semnat un acord de arbitraj în 2009 sub egida Uniunii Europene.

Cele două foste republici iugoslave şi-au declarat independenţa în anul 1991. Disputa teritorială dintre cele două ţări se referă la 13 kilometri pătraţi de teritoriu nelocuit şi la accesul maritim al Sloveniei în apele internaţionale din Golful Piran.

Disputa privind frontiera maritimă a blocat negocierile de aderare a Croaţiei la UE timp de zece luni în anul 2008. Această ţară a semnat în decembrie 2011 un acord de aderare la UE, urmând să devină membră anul viitor.

Slovenia este la rândul ei membră a UE începând cu anul 2004.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...